Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 5 mai 2014, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, William Hague, care efectuează o vizită în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri pentru sprijinul acordat de către Marea Britanie pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană. Totodată, oficialul moldovean a menţionat necesitatea obținerii unui regim facilitat de vize cu Marea Britanie pentru cetăţenii moldoveni.
La rândul său, ministrul William Hague a declarat că R. Moldova are susţinerea necesară din partea Marii Britanii în vederea continuării parcursului său european şi a apreciat progresul autorităţilor în realizarea reformelor iniţiate, în contextul semnării apropiate a Acordului de Asociere RM-UE. „Moldova este o ţară europeană şi merită un viitor european” a precizat oficialul.
De asemenea, cei doi miniştri au convenit asupra intensificării cooperării comercial-economice în contextul implementării Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător, precum şi în vederea sporirii investiţiilor britanice în economia naţională şi crearea locurilor de muncă.
În altă ordine de idei, oficialul britanic a reafirmat sprijinul ţării sale faţă de continuarea negocierilor în formatul 5+2 privind problematica transnistreană, ca fiind singura modalitate de soluţionare a conflictului, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova.
Potrivit MAEIE, aceasta este a doua vizită la Chişinău a ministrului britanic de Externe, William Hague, care a mai vizitat R. Moldova în februarie 2013.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.05.2014Ministrul britanic de Externe, William Hague: Moldova este o ţară europeană şi merită un viitor european
Comentarii (0)