Prim-ministrul Iurie Leancă și președintele Senatului din România, Călin Popescu Tăriceanu, au avut astăzi o întrevedere în cadrul căreia au discutat, în mod prioritar, despre agenda europeană a Republicii Moldova, dar și despre proiectele bilaterale.
Șeful Guvernului de la Chișinău a subliniat că această vizită va permite accelerarea dialogului pe dimensiunea nu doar parlamentară, ci și executivă, ținându-se cont de experiența lui Călin Popescu Tăriceanu în calitate sa de prim-ministru, între anii 2004-2008. Menționăm că România a devenit membră a Uniunii Europene în 2007.
„Mă bucur că ați decis să ne vizitați într-o perioadă care ne oferă multiple oportunități, o perioadă nemaipomenit de bună între Chișinău și București, când am depășit cadrul strict al discuțiilor și ne axăm pe proiecte extrem de importante: gazoductul Iași-Ungheni; modernizarea grădinițelor din ajutorul de circa 20 de milioane de euro, oferit de statul român; reconstruirea podurilor peste Prut (la Ungheni și Leova), interconexiunea sistemului energetic etc. Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul României, inclusiv în realizarea parcursului său european”, a spus Iurie Leancă.
În acest context, Călin Popescu Tăriceanu a reconfirmat suportul României în toate domeniile prioritare pentru țara noastră și a împărtășit din experiența sa de fost prim-ministru în materie de absorbție a fondurilor europene. „România va fi prima țară ce va ratifica Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE. Vă puteți bucura în continuare de toată susținerea noastră în tot ceea ce înseamnă parcursul european. Țara dumneavoastră merită felicitată pentru modul admirabil în care a făcut progrese în ultima perioadă - eliminarea vizelor și apropierea de Europa. Îmi doresc ca Republica Moldova să obțină cât mai repede statutul de țară candidată la Uniunea Europeană”, a menționat președintele Senatului de la București.
Aceasta este prima vizită la Chișinău a lui Călin Popescu Tăriceanu în calitate de președinte al Senatului de la București, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.05.2014Călin Popescu Tăriceanu: Îmi doresc ca Republica Moldova să obțină cât mai repede statutul de țară candidată la Uniunea Europeană
Comentarii (0)