Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut marţi, 6 mai 2014, o întrevedere cu ministrul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria, Sebastian Kurz, în cadrul vizitei la Viena.
Agenda discuţiilor a inclus subiecte privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale moldo-austriece, avansarea dialogului RM-UE, procesul de soluţionare a conflictului transnistrean şi evoluţiile din regiune.
Ministrul Natalia Gherman a apreciat sprijinul valoros acordat de Austria Republicii Moldova pentru parcursul său european. De asemenea, oficialul moldovean a remarcat impactul pozitiv al proiectelor de asistenţă realizate în R. Moldova în cadrul Programului de Dezvoltare a Cooperării al Guvernului austriac.
La rândul său, ministrul Sebastian Kurz a salutat recenta decizie privind abolirea regimului de vize între UE şi R. Moldova şi a reiterat susţinerea plenară a ţării sale pentru priorităţile agendei de integrare europeană a R. Moldova.
Un subiect aparte al întrevederii l-a constituit impulsionarea relațiilor comercial-economice dintre cele două state şi atragerea investiţiilor austrice în R. Moldova, un rol aparte în acest proces revenind Forumului Economic Vienez, care va avea loc în perioada 10-11 iunie 2014, la Chişinău, şi la care au confirmat participarea numeroase companii importante austriece.
Potrivit MAEIE, ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a acceptat invitaţia şefei diplomaţiei de la Chişinău de a efectua o vizită în R. Moldova în perioada apropiată.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.05.2014Natalia Gherman a avut o întrevedere cu ministrul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria, Sebastian Kurz
Comentarii (0)