Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.05.2014

Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală a fost semnată de toți miniștrii vizați în cadrul unei ședințe convocate de vicepremierul Valeriu Lazăr

Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală a fost semnată de toți miniștrii vizați în cadrul unei ședințe convocate de vicepremierul Valeriu Lazăr

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a convocat astăzi o ședință cu participarea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov și a altor membri ai Guvernului pentru a definitiva textul Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală. În cadrul ședinței s-au identificat formulările acceptate de reprezentanții tuturor instituțiilor care au competențe în dezvoltarea mediului rural.

„Dezvoltarea rurală se bazează pe trei piloni  - dezvoltarea sectorului agro-alimentar, a infrastructurii locale și a afacerilor non-agricole – și în esență înseamnă dezvoltarea satelor noastre, adică aproape a întregii țări, fiind necesare politici orizontale, cu implicarea, practic, a tuturor instituțiilor statului. Deaceea este importantă o foarte bună coordonare, dar și responsabilități foarte precise pentru aceste instituții. Astfel Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va coordona activitățile legate de dezvoltarea mediului rural și va gestiona fondurile destinate dezvoltării agriculturii și infrastructurii aferente acesteia. Însă toate celelalte autorități publice centrale își vor păstra responsabilitățile, inclusiv în partea ce ține de dezvoltarea mediului rural și își vor coordona activitățile cu MAIA”, a declarat viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

Astfel, din textul documentului au fost excluse prevederile potrivit cărora Agenția de intervenții și plăți în agricultură (AIPA) urma să autorizeze toate plățile și să gestioneze toate fondurile pentru dezvoltarea mediului rural, formulare din care reieșea că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare urma să preia competențele Ministerului Economiei, ale Ministerului Educației, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății etc.

După introducerea modificărilor, Strategia de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural a fost semnată de către toți miniștrii vizați și de către viceprim-ministrul Valeriu Lazăr. Printre semnatari sunt ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, ministrul Educației, Maia Sandu, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Valentina Buliga, informează Serviciul de Informare şi Comunicare cu Mass-media al Ministerului Economiei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus