Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.05.2014

Declaraţiile făcute în cadrul conferinţei de presă comună susţinută de Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, pe 15 mai 2014, la Bruxelles

Declaraţiile făcute în cadrul conferinţei de presă comună susţinută de Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, pe 15 mai 2014, la Bruxelles

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso:
„Bună ziua Doamnelor și Domnilor.
Dle Prim-ministru, vă mulțumesc foarte mult că ați venit la Bruxelles, cred că a fost o întâlnire cu adevărat importantă. Ne bucurăm de posibilitatea de a organiza o întâlnire între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană.

Astăzi mi-am dat seama de excelenta calitate a relațiilor cu Republica Moldova și am reafirmat angajamentul nostru față de poporul moldovean și față de statul unit și modern Republica Moldova. Am hotărât să deschidem un nou capitol relațiilor noastre bilaterale, hotărând ca pe data de 27 iunie să semnăm Acordul de Asociere  care a fost parafat la Vilnius, anul trecut.
Acest Acord de Asociere se referă la aprofundarea principiilor democratice, garantarea statului de drept  și, de asemenea, asigurarea libertăților fundamentale, este un instrument esențial pentru a susține procesul de transformare din Republica Moldova. Acest Acord are și componente economice, cum ar fi de exemplu, deschiderea piețelor, îmbunătățirea mediului de afaceri și construirea unui viitor prosper pentru toți cetățenii moldoveni. Repet - toți cetățenii moldoveni vor avea de câștigat de pe urma acestui acord. Nu așteptăm semnarea acestui acord  pentru a susține Republica Moldova în procesul de reformă și am hotărât deja să alocăm 130 de mil. de euro ca asistență tehnică, anul acesta.

Am mai adoptat un pachet de 30 de mil. euro pentru a asigura pregătirea Republicii Moldova pentru pregătirea Acordului de Liber Schimb și Cuprinzător. Bineînțeles, din această toamnă Republica Moldova va avea garantat accesul deplin pe piața europeană pentru vin. I-am spus dlui Prim-ministru că vom permite creșterea cotelor la export pentru anumite fructe și legume din Republica Moldova pe piața europeană sub rezerva Acordului statelor membre. Acest lucru este foarte important pentru micii agricultori din Republica Moldova. După cum ați văzut, Prim-ministrul și cu mine, am semnat un Acord de finanțare de susținere a sistemului de formare profesională din Republica Moldova, este un Acord în valoare de 35 de mil. de euro.
Republica Moldova a înregistrat deja progrese importante în domeniul reformelor și continuă să implementeze reforme esențiale prevăzute în Planul nostru de Acțiuni comun, prevede să combată în continuare corupția, să îmbunătățească sistemul de justiție și să îmbunătățească mediul de afaceri. L-am felicitat pe dl Prim-ministru pentru un succes foarte important și anume – obținerea liberalizării regimului de vize. În termeni practici, asta înseamnă că cetățenii moldoveni sunt primii din cei peste 170 de milioane de cetățeni din țările Parteneriatului Estic, care pot călători în UE fără a avea nevoie de vize, ceea ce înseamnă un mare lucru pentru posibilități de afaceri, pentru contacte familiale, pentru  studiu, deci pentru fiecare cetățean moldovean care poate călători pentru prima dată în UE fără niciun fel de viză. Asta ne arată cât de aproape se află Moldova de Uniunea Europeană.

Am discutat astăzi și despre energie și vreau să vă spun foarte clar – nimeni din regiune nu vrea să folosească rezervele de energie ca o armă politică, pentru că efectele ar fi de necontrolat. De aceea, lucrăm cu Republica Moldova și cu România pentru multe posibilități de interconexiune pentru transportul de gaze natural. În următoarele săptămâni, vom finaliza acest acord pentru a garanta aprovizionarea cu gaze a R. Moldova și pentru a-i asigura integrarea mai bună pe piața internă a energiei din UE. Nicio țară nu poate fi izolată din punct de vedere energetic. R.Moldova este membră a Comunității Energetice și de aceea ar trebui să aibă acces la rezervele de pe piața internă, dacă dorește acest lucru.

Am discutat și despre situația din regiune. R. Moldova joacă un rol important pentru stabilitatea din regiune și pentru a îmbunătăți prosperitatea continentului nostru, iar Republica Moldova este o țară liberă și suverană care poate să își ia propriile decizii. I-am spus dlui Prim-ministru Leancă de faptul că Comisia Europeană susține suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și am subliniat importanța continuării negocierilor în formatul 5+2, ca să găsim o soluție pentru conflictul transnistrean care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, oferind un statut special regiunii din stânga Nistrului. 

Dle Prim-ministru vă mulțumesc foarte mult pentru această întâlnire prietenoasă și foarte fructuoasă, sper să ne revedem în câteva luni, iar în cadrul angajamentului meu permanent, voi vizita Republica Moldova în iunie, când voi deschide o conferință pentru investitori, arătând, de fapt, care este perspectiva și orientarea economică a Republicii Moldova. După scurt timp, ne vom revedea la Consiliul European, în iunie, pentru a semna Acordul de Asociere, care va pecetlui calea europeană a Republicii Moldova. Am lucrat mult timp, dar mai avem de mers și nu mergeți singuri, noi considerăm că acest Acord de Asociere nu este doar foarte important, dar nu este un punct final, nu este capătul lumii! Acest Acord de Asociere nu va reprezenta un obiectiv final în ceea ce privește relațiile noaste și cred cu tărie în perspectiva europeană a țării dumneavoastră.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă:
„Domnule Președinte,
Doamnelor și Domnilor,
În primul rând, vreau să exprim aprecierea noastră profundă Președintelui Comisiei Europene pentru cooperarea excelentă cu Dumnealui și cu membrii echipei sale extraordinare, care ne-a fost alături în efortul de a moderniza Moldova, instituțiile sale și economia, pentru a asigura un viitor european pe care îl merită cetățenii moldoveni.

Reuniunea de astăzi este o premieră  în cooperarea noastră bilaterală pe care o avem cu Uniunea Europeană, care simbolizează progresul înregistrat și recunoașterea hotărârii noastre ferme de a aplica reforme de calitate și în continuare, așa cum ne-am angajat, pentru a îndeplini obiectivul nostru de integrare europeană.

Cadrul de astăzi s-a dovedit o ocazie excelentă pentru a discuta agenda de lucru a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, progresele care deja s-au înregistrat în ultimii patru ani și jumătate în Republica Moldova, datorită sprijinului și interacțiunii fructuoase cu Comisia și cu statele membre. De asemenea,  am avut ocazia de a discuta despre provocările din țara noastră și din regiune și de a discuta modalități prin care putem răspunde acestor provocări.

Fără îndoială, anul curent este cel mai de succes în cooperarea cu Uniunea Europeană, pentru că am obținut rezultate tangibile în urma eforturilor noastre de a reforma Republica Moldova și instituțiile sale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus