Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a efectuat în această săptămână o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul delegației condusă de Prim-ministrul Iurie Leancă. În cadrul ședinței comune a membrilor Guvernului de la Chișinău și a Comisiei Europene, în frunte cu președintele Jose Manuel Barroso, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a prezentat comisarului european pentru comerț, Karel De Gucht situația economică din țară și din regiune, precum și provocările acestui an pentru economia moldovenească. Totodată au fost trecute în revistă acțiunile ce se impun în contextul pregătirii pentru implementarea Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător cu UE (DCFTA), printre care aprobarea unui nou nomenclator combinat al mărfurilor, mecanismele de gestionare a contingentelor tarifare la exportul de produse pe piața comunitară, posibilitatea majorării cotelor tarifare la exportul produselor moldovenești în UE, susținerea pentru sporirea competitivității economiei moldovenști, etc.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a informat că Ministerul Economiei desfășoară o campanie națională de informare a agenților economici cu privire la prevederile DCFTA, pregătind și un pachet de susținere în sporirea competitivității. Totodată, Valeriu Lazăr a informat că au fost efectuate consultări pe platforma Comunității Statelor Independente și consultări bilaterale cu Federația Rusă în contextul semnării Acordului de comerț liber cu UE, o următoare rundă de consultări cu partenerii ruși fiind programată la Chișinău în luna iunie. Valeriu Lazăr a subliniat că, odată cu semnarea Acordului de comerț liber cu Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova este importantă diversificarea schimburilor comerciale, dar şi păstrarea bunelor relații cu partenerii comerciali tradiționali.
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, în cadrul aceleeași întrevederi, s-au discutat și chestiuni legate de participarea președintelui Comisiei Europene la Conferința investițională, planificată pentru 12 iunie a.c. și care va constitui punctul culminant al Moldova Business Week, cel mai mare eveniment investițional al anului 2014 din Moldova.
Totodată, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru piața internă, Michel Barnier, care deține în prezent și mandatul de comisar pentru antreprenoriat și industrie. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a solicitat suportul Comisarului pentru aderarea Republicii Moldova la programul COSME de sporire a competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, în cadrul căruia sunt alocate 2,3 miliarde euro pentru perioada 2014-2020. Programul prevede componente de dezvoltare a accesului la finanțe pentru IMM-uri, a accesului la piețe noi, precum și consultanță și îmbunătățirea condițiilor de activitate a IMM-urilor.
Totodată, Valeriu Lazăr a solicitat sprijin în implementarea legislației cu privire la Banca Națională și la Comisia Națională a Pieței Financiare, în contextul asigurării eficienței și transparenței în sectorul financiar. Părțile au convenit și asupra suportului ce urmează a fi oferit de Comisia Europeană grupului de lucru privind serviciile, creat de Ministerul Economiei, care are misiunea de a re-evalua nivelul de pregătire pentru aplicarea DCFTA și, eventual, realizarea modificărilor la cadrul normativ intern pentru a corespunde cerințelor UE.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.05.2014Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a avut, la Bruxelles, mai multe întrevederi cu oficiali europeni
Comentarii (0)