Programul celui mai mare eveniment investițional al anului curent - „Moldova Business Week” a fost aprobat de comitetul organizatoric al evenimentului, iar doritorii se pot deja înscrie pentru participare. Moldova Business Week (MBW), care va reuni reprezentanți de nivel înalt ai UE, Austriei, Bulgariei, Turciei, R. Moldova, etc., dar și a mai multor instituții europene precum BEI, BERD ș.a., se va desfășura în perioada 5-12 iunie a.c., începând cu Forumul exportatorilor. Forul va întruni top 100 exportatori ai anului 2013, instituții de stat relevante și asociații de business.
La For va fi discutat sistemul infrastructurii calității din R. Moldova, procesul de vămuire electronică a mărfurilor destinate exportului, DCFTA și alte acorduri de liber lchimb, precum și vor fi prezentate programele de asistență națională și externă de sporire a accesului agenților economici la finanțe. De asemenea, în cadrul MBW, în data va fi prezentat conceptul participării R. Moldova la World Expo Milano 2015 și va fi prezentată, în premieră, macheta pavilionului național, ce urmează a fi instalat la expoziția mondială.
În aceeași zi se va desfășura a doua sesiune a Economic Diplomatic Club, platformă inițiată în 2013 de Ministerul Economiei, care reunește reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău cu scopul promovării oportunitățile investiționale în Republica Moldova.
Pe 9 iunie, vor fi organizate mai multe seminare paralele în regiunile de dezvoltare ale țării și anume în Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia și Coșnița (rn Dubăsari). În cadrul ședinței, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, președintele Comitetului organizatoric, a solicitat ca autoritățile statului să fie reprezentate la nivel de miniștri și să fie asigurată buna desfășurare a seminarelor regionale. Obiectivul principal al seminarelor regionale este de a stabili necesitățile concrete de investiții și de a trasa perspective de atragere a investitorilor în regiuni.
Pe 10 iunie Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor, MIEPO, va organiza, împreună cu Forul Economic Vienez o reuniune VEF la Chișinău. Forumul va fi dedicat regiunilor de dezvoltare și prioritizării investițiilor în acestea, impactul modernizării infrastructurii asupra sporirii competitivității în rîndul investitorilor și va propune măsuri pentru intensificarea și diversificarea relațiilor comerciale externe ale Republicii Moldova. De asemenea, în cadrul Forumului va fi lansată o expoziție a potențialului investițional al Parcurilor Industriale și Zonelor Economice Libere, urmând să participe și președintele VEF, Dr Erhard Busek, membrii VEF, în special companii.
Punctul culminant al Moldova Business Week îl va constitui Conferința investițională UE-Moldova, planificată pentru 12 iunie, la care va participa și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, însoțit de înalți funcționari europeni, conducerea brațelor investiționale ale UE - BERD și BEI, și companii internaționale. La Conferință se va discuta în detaliu despre Acordul de Asociere și DCFTA, impactul integrării economice europene pentru mediul de afaceri și cel investițional din R. Moldova.
Programul Moldova Business Week 2014 poate fi accesat pe situl MIEPO.
Formular de înregistrare pentru Moldova Business Week 2014