Această vizită face parte din etapa de elaborare a conceptului unui proiect de care ar putea beneficia instituţia începând cu anul viitor, cu susţinerea Agenţiei de Cooperarea Internaţională a Germaniei (GIZ) şi a Institutului Federal Fizico-Tehnic (PTB), mandatate de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania. În cadrul acestui proiect, Agenţia va beneficia de suport din partea Guvernului German pentru acreditarea Agenţiei la standardul ISO 17.020 şi a Centrului Republican de Diagnostică Veterinară la ISO 17.025.
Prima întâlnire a experţilor a fost cu conducerea instituţiei. În cadrul discuţiilor domnul Ion SULA, Director General al ANSA a făcut o incursiune prin întreg spectrul de activităţi ale agenţiei, a răspuns la întrebările experţilor, salutând eforturile acestora şi a ţinut să mulţumească guvernului german pentru suportul pe care îl acordă, dând asigurări că instituţia este deschisă pentru colaborare.
Agenda experţilor include vizite la CRDV, precum şi participarea experţilor la câteva inspecţii ce urmează a fi efectuate de inspectorii ANSA.
Grupul este compus din: Doris Günther şi dna Christine Froese, din cadrul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei, Moritz Ackermann, coordonator de proiect al Institutului Federal Fizico-Tehnic (PTB) şi Werner Bellmann, expert în acreditarea laboratoarelor.