Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) împreună cu Ministerul Mediului și Centrul de Guvernare Electronică au lansat astăzi ghișeul unic pentru eliberarea autorizațiilor de folosință specială a apei, care va reduce din timpul și cheltuielile persoanelor fizice și juridice ce solicită astfel de autorizații.
Lansarea ghișeului unic a redus durata procedurii de eliberare a autorizației de la 6 luni pînă la o lună. Totodată, ghișeul unic le permite persoanelor fizice și juridice să depună cererile pentru autorizații în regim non-stop de la orice calculator, fără a fi necesar să se deplaseze la oficiile a opt autorități publice, dar și să urmărească la ce etapă de examinare se află cererea depusă. Cererile de solicitare a autorizației pentru folosința specială a apei pot fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratul Ecologic de Stat, precum și online.
Aceste autorizații sunt necesare pentru activități de captarea și utilizare a apei la irigare, construirea de pontoane și debarcadere, dezvoltarea și exploatarea comercială a plajelor pentru scăldat și zonelor de agrement, folosirea apei pentru piscicultură etc. Reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat estimează ca în perioada următoare vor fi eliberate circa 5000 de autorizații de folosință specială a apei, în conformitate cu cerințele noii Legi a apei.
Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova, a declarat că ghișeul unic reprezintă un sistem informațional destinat gestionării întregului proces de obținere a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei și face parte din șirul de activități desfășurate în cadrul Programului Compact al Guvernului SUA pentru reformarea sectorului de irigare și îmbunătățirea managementului resurselor acvatice în Republica Moldova.
Acest sistem informațional de depunere a cererilor pentru autorizația de folosință specială a apei va îmbunătăți calitatea serviciilor publice oferite mediului de afaceri prin asigurarea transparenței, operativității, reducerea costurilor de prelucrare a cererilor etc. În același timp, autoritățile publice implicate în eliberarea autorizațiilor vor putea în regim-online să analizeze și să evalueze bilanţului apei din Republica Moldova și să ia decizii de optimizare a utilizării resurselor de apă.
Kent Larson, reprezentatul Ambasadei SUA, a precizat că acest ghișeu va ajuta fermierii să aibă acces facil la apă pentru irigare, deoarece anterior procesul de eliberare a autorizațiilor era complicat și implica riscuri de corupție.
Lazăr Chirică, viceministrul mediului, a menționat că în prezent autoritățile din domeniu nu cunosc informația reală despre bilanțul resurselor de apă din Republica Moldova, iar această platformă electronică le va permite autorităților să facă operativ schimb electronic de date și să cunoască în regim real despre utilizarea resurselor de apă.
Potrivit Stelei Mocan, directorul Centrului de Guvernare Electronică, lansarea ghișeului unic pentru eliberarea autorizațiilor de folosință specială a apei se încadrează în eforturile Guvernului de digitalizare a serviciilor publice, pentru ca persoanele fizice și juridice să beneficieze de servicii operative, calitative și transparente.
Pentru a asigura funcționalitatea ghișeului unic din fondurile Programului Compact au fost procurate computere și sunt organizate instruiri pentru angajații instituțiilor respective destinate instituțiilor publice care participă în procesul de eliberare a autorizației de folosință a apei: Inspectoratul Ecologic de Stat, Ministerul Mediului, Agenţia „Apele Moldovei", Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Serviciul Piscicol, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. Totodată, în cadrul Programului Compact a fost elaborată Legea apelor, intrată în vigoare la finele anului 2013, care prevede extinderea perioadei pentru care se eliberează autorizațiile de folosință specială a apei de la 3 ani la 12 - 25 de ani, relatează Departamentul comunicare, FPM Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.05.2014A fost lansat ghișeul unic pentru eliberarea autorizațiilor de folosință specială a apei
Comentarii (0)