La data de 22mai în cadrul adunării generale a Asociației Europene a Caselor de Compensare Automate (EACHA), desfășurate la Viena, Banca Națională a Moldovei, în calitate de administrator al Sistemului Automatizat de Plăți Interbancare (SAPI) din Republica Moldova, a dobândit calitatea de membru al asociației.
EACHA este un club al administratorilor sistemelor de compensare și centrelor de procesare a plăților din Uniunea Europeană (UE) și Spațiul Economic European (SEE).
În prezent, EACHA numără 26 de membri, care reprezintă 22 țări, dintre care 18 sunt din zona UE (Germania, Franța, Italia, Suedia ș.a.), iar 2 din zona SEE (Norvegia, Elveția). Aderarea BNM este cel de-al doilea caz de acceptare în rândurile asociației a reprezentanților din țări din afara UE/SEE, după Macedonia.
Activitatea EACHA este concentrată pe mai multe direcții: coordonarea eforturilor caselor de compensare europene orientate spre implementarea politicilor autorităților din spațiul comunitar în domeniul sistemelor de plăți, elaborarea standardelor de interconectare, reprezentarea opiniei comune a membrilor la forumurile de rigoare ș.a.
Calitatea de membru al EACHA va oferi BNM posibilitatea de a implementa cele mai bune practici în domeniul procesării plăților și va crea noi posibilități de interconectare cu alte instituții financiare din UE, ceea ce la rândul său va permite o minimizare a cheltuielilor operaționale ale băncilor la efectuarea plăților în Euro.
Potrivit BNM, în contextul integrării europene, obţinerea statutului de membru al asociaţiei consolidează poziţiile ţării noastre pentru o viitoare aderare a sistemului bancar din Republica Moldova la spațiul unic european de plăți (SEPA).
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.05.2014Banca Națională a Moldovei a dobândit calitatea de membru a Asociației Europene a Caselor de Compensare Automate
Comentarii (0)