Trimite e-mail | Printeaza
Externe
10.06.2014

Rusia avertizează Republica Moldova că semnarea Acordului de asociere cu UE va dăuna relațiilor economice bilaterale

Rusia avertizează Republica Moldova că semnarea Acordului de asociere cu UE va dăuna relațiilor economice bilaterale

Cooperarea economică dintre Republica Moldova și Rusia va avea de suferit dacă guvernul de la Chișinău semnează Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, iar în ceea ce privește regiunea separatistă Transnistria guvernul rus va continua să-i acorde acesteia ajutor pentru dezvoltarea economică și socială, a declarat marți viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, citat de agenția RIA Novosti.

După întâlnirile pe care Karasin le-a avut luni la Chișinău cu oficiali ai Republicii Moldova, Ministerul rus de Externe a emis un comunicat în care se menționează că 'Rusia atrage atenția asupra faptului că semnarea Acordului de asociere între Republica Moldova și UE, programată pentru 27 iunie, riscă să complice și mai mult relațiile economice bilaterale ruso-moldave și ar putea deveni o grea încercare pentru aceste raporturi'.

După vizita efectuată la Chișinău, oficialul rus s-a deplasat la Tiraspol, capitala autoproclamatei republici Transnistrene, unde s-a întâlnit cu liderul acesteia, Evgheni Șevciuk, căruia i-a promis continuarea ajutorului oferit de guvernul de la Moscova, astfel încât această regiune să se poată dezvolta economic și social.

Tot marți, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, referindu-se la Acordul de asociere a Ucrainei la UE, că Rusia nu va institui sancțiuni împotriva acestei țări dacă guvernul de la Kiev îl va semna (partea politică a acordului fiind deja semnată), dar Ucraina nu va mai beneficia de avantajele ce decurg din participarea la Acordul de liber schimb al Comunității Statelor Independente (CSI), scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus