Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.06.2014

A fost aprobat Planul Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 – 2016

A fost aprobat Planul Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 – 2016

Planul Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 – 2016 a fost prezentat, în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, de către vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, în calitate de Preşedinte al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane.
 
Documentul conţine măsurile generale, problemele identificate, obiectivele, precum şi acţiunile necesare pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. De asemenea, indică instituţiile responsabile, partenerii, sursele financiare, termenele de realizare a activităţilor, dar şi indicatorii de monitorizare a rezultatelor. La identificarea problemelor s-a ţinut cont de recomandările experţilor internaţionali şi rapoartele naţionale.
 
Acţiunile din acest Plan vor fi realizate în limitele bugetului aprobat şi din surse financiare externe.
 
La 12 iunie curent, la Geneva, în contextul sesiunii de vară a Consiliului ONU pentru drepturile omului, R. Moldova și Austria organizează un eveniment paralel în domeniul traficului de ființe umane cu genericul „Fighting trafficking in human beings: fostering partnerships and coordination- good practices”. Evenimentul are drept scop promovarea bunelor practici, inclusiv a țării noastre în prevenirea și combaterea acestui fenomen, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus