Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.06.2014

Igor Corman la întrevederea cu Jose Manuel Barroso: Scopul nostru este de a face din procesul de integrare europeană un proiect național

Igor Corman la întrevederea cu Jose Manuel Barroso: Scopul nostru este de a face din procesul de integrare europeană un proiect național

Parlamentul are un rol cheie în asigurarea continuării parcursului european al Republicii Moldova - țara lider a Parteneriatului Estic, care a demonstrat că este determinată să se modernizeze. Declarația a fost făcută de Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso în cadrul întrevederii cu Președintele Parlamentului Igor Corman.

Șeful Legislativului a exprimat gratitudine Uniunii Europene pentru decizia de a majora cota exporturilor de fructe și legume din Republica Moldova pe piața UE, dar și pentru sprijinul financiar consistent acordat țării noastre.

Igor Corman a declarat că integrarea europeană este un model de modernizare a Republicii Moldova, care nu este îndreptat împotriva cuiva și a menționat că în Parlament există voință pentru adoptarea, până la finele sesiunii curente, a legilor care țin de reforma justiției, inclusiv a Procuraturii, finanțarea partidelor politice și asigurarea stabilității sectorului financiar-bancar.

„Scopul nostru este de a face din procesul de integrare europeană un proiect național”, a subliniat șeful Legislativului, reiterând determinarea autorităților de a semna, pe 27 iunie, la Bruxelles, Acordul de Asociere la UE și de a-l ratifica în Parlament până la sfârșitul lunii iulie.

Președintele Parlamentului a dat asigurări că guvernarea de la Chișinău face tot ce este posibil pentru a implica toate forțele din societate în discuții constructive cu privire la viitorul țării, pentru a evita confruntările. „Este de datoria politicienilor să motiveze cetățenii, să comunice activ cu societatea pentru a asigura continuarea parcursului european al Republicii Moldova”, a declarat șeful Legislativului.

Igor Corman și Jose Manuel Barosso au exprimat o poziție comună privind continuarea cooperării cu partenerii din Est a Republicii Moldova, în special în cadrul platformei parlamentare a CSI.

Oficialii au mai discutat despre organizarea unei o ședințe speciale a Grupului de lucru pentru examinarea problemelor ce țin de executarea prevederilor constituționale referitoare la statutul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, cu participarea reprezentanților Uniunii Europene.

La rândul său, Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a menționat că pe măsură ce relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană devin mai strânse, beneficiile și oportunitățile vor deveni mai tangibile pentru cetățenii moldoveni.

Jose Manuel Barroso a anunțat că Uniunea Europeană a decis crearea unui instrument financiar special menit să faciliteze implementarea Acordului de Liber Schimb, prin oferirea de granturi și credite întreprinderilor mici și mijlocii.

Preşedintele Comisiei Europene a menționat că pe lângă suportul financiar acordat țării noastre pentru implementarea reformelor, Uniunea Europeană va continua să sprijine consolidarea instituțională a Parlamentului Republicii Moldova, nu doar pe platforma EURONEST, dar și la nivel interparlamentar.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Liliana Palihovici, Andrian Candu, Oleg Bodrug și liderii fracțiunilor parlamentare a PLDM, PD și PLR, deputații Valeriu Streleț, Marian Lupu și Ion Hadârcă, anunță un comunicat al Legislativului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus