La 26 iunie, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, va avea loc prima ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Pianiști din Republica Moldova și Italia. Evenimentul se va desfășura sub patronajul soției Președintelui Parlamentului, Galina Corman.
Tinerii pianiști din Republica Moldova și Italia, cu vârsta de până la 16 ani, vor concura la două secțiuni: pian solo și ansambluri de pianiști. Scopul concursului este cunoașterea reciprocă a școlilor și metodelor pianistice din cele două țări, descoperirea tinerelor talente și promovarea acestora la nivel internațional. Totodată, evenimentul vine să contribuie la consolidarea dialogului intercultural moldo-italian.
„Este o premieră pentru țara noastră. Avem foarte mulți tineri talentați, care deja sunt apreciați peste hotare și mulți care urmează să fie cunoscuți. Ne dorim ca acest concurs să devină o pistă de lansare atât pentru tinerii pianiști din Republica Moldova, cât și din Italia”, a menționat Galina Corman.
Concertul de gală al laureaților Concursului va avea loc pe 28 iunie, ora 19.00, la Sala cu Orgă din Capitală. Un concert similar va fi organizat și în Italia.
Juriul concursului este format din muzicieni cunoscuți din cele două țări, fiind condus de solistul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Iurie Mahovici, Maestru în Artă al Republicii Moldova. Din componența acestuia mai fac parte pianista Olga Iuhno, lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Elia Modenese și Elisabetta Gesuado, duet de pianiști din Padova, Italia, profesori de pian la Liceul de Muzică „C. Marchesi” și fondatori ai Asociației Muzicale „A.GI.Mus”, dirijorul Angelo Coccia din Roma, care este și un cunoscut avocat la Vatican.
Concursul Internațional al Tinerilor Pianiști din Republica Moldova și Italia este organizat de Sala cu Orgă, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Asociația Culturală „Sicilia-Moldova”, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ambasadele Italiei în Republica Moldova și a Republicii Moldova în Italia, Eximbank, Camera de Comerț Italo-Moldavă (ACIM), Compania „CEDACRI”, Organizația Internațională pentru Migrație, anunță un comunicat al Legislativului.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
24.06.2014La Chișinău va avea loc prima ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Pianiști din Republica Moldova și Italia
Comentarii (0)