Statele Unite au precizat că Acordul de Asociere încheiat vineri, la Bruxelles, între UE și Kiev arată că amestecul Rusiei în Ucraina a eșuat, informează DPA.
Casa Albă și-a exprimat de asemenea sprijinul pentru ultimatumul până luni acordat vineri de liderii europeni Moscovei și separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei și a făcut încă o dată apel la președintele rus Vladimir Putin să retragă forțele ruse de luptă de la granița cu Ucraina.
Intervenția Moscovei în Ucraina a aruncat mai repede în brațele UE alte două foste republici sovietice — Republica Moldova și Georgia, care au semnat de asemenea acorduri de asociere cu Bruxellesul, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Marie Harf.
"Cred că este demn de atenție faptul că exact ceea ce președintele (Vladimir) Putin a încercat să prevină prin amestecul în Ucraina s-a întâmplat acum", a spus ea, făcând referire la acordurile de asociere semnate vineri cu UE de Kiev, Chișinău și Tbilisi.
"Iar în ceea ce privește Georgia și Republica Moldova, cred că s-a întâmplat mai repede decât în mod normal. Așadar, s-a întâmplat exact opusul a ceea ce el (Putin) a încercat să prevină", a spus Marie Harf.
În urmă cu șapte luni, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a renunțat la semnarea acordului cu UE, invocând presiuni economice din partea Rusiei, decizie ce a declanșat protestele masive care au culminat cu înlăturarea sa de la putere și fuga în Rusia.
Moscova a răspuns anexând Crimeea, trimițându-și trupele la granița cu Ucraina și sprijinindu-i pe separatiștii pro-ruși care au ocupat zone din estul Ucrainei și au doborât mai multe elicoptere ale armatei ucrainene.
Rusia a avertizat vineri că vor exista consecințe comerciale în urma semnării de către Ucraina și Republica Moldova a acordurilor de asociere la UE.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a spus că astfel de amenințări sunt 'inutile' și și-a exprimat sprijinul față de solicitările Consiliului European la adresa Moscovei și a separatiștilor pro-ruși din Ucraina.
Liderii europeni, reuniți vineri într-un summit la Bruxelles, au cerut un acord privind un mecanism de verificare a încetării focului, supervizat de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), restabilirea autorității ucrainene în trei puncte de frontieră cu Rusia controlate de separatiști, eliberarea ostaticilor, inclusiv a tuturor observatorilor OSCE, și începerea unor 'negocieri' substanțiale asupra planului de pace înaintat de președintele ucrainean Petro Poroșenko.
Casa Albă a făcut apel la președintele rus Vladimir Putin să retragă trupele de luptă de la graniță și să înceteze să-i mai sprijine pe separatiști și le-a cerut separatiștilor să respecte armistițiul și să renunțe la arme, scrie Agerpres.