Școlile profesionale și instituțiile de învățământ preuniversitar vor beneficia de utilaje și echipament educațional pentru îmbunătățirea bazei tehnico-materiale. Dotările, în valoare de 980 de mii de dolari, vor fi acordate de Guvernul Japoniei în cadrul Programului de granturi non-proiect în domeniul educației. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant.
Echipamentul urmează să fie selectat de o comisie a Ministerului Educației, dintr-un număr mai mare de oferte prezentate de partea niponă.
Până în prezent, cu susținerea Guvernului Japoniei, în Republica Moldova au fost realizate mai multe proiecte educaționale, inclusiv oferirea unor programe de burse, dotarea tehnică a instituțiilor de învățământ preuniversitar în cadrul Programului Kusanone, precum și diverse proiecte/programe realizate de Fundația pentru relații moldo-japoneze, anunță un comunicat al Guvernului.