Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.07.2014

Deputații PLR au înregistrat în Parlament două inițiative legislative privind Aeroportul și Banca de Economii

Deputații liberal reformatori au depus vineri în Parlament proiectul de hotărâre ”pentru constatarea ilegalității concesionării ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău” și a activelor acestuia”  și un proiect de lege ”privind exproprierea de interes național a pachetului de acțiuni în mărime de 22,75% în ”Banca de Economii S.A.” cedate în urma emisiunii suplimentare din iulie 2013” .

Proiectul de hotărâre ”pentru constatarea ilegalității concesionării ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău” și a activelor acestuia” are drept scop final reluarea controlului statului asupra Aeroportului.

Deputații liberal reformatori sunt ferm convinși că Aeroportul a fost concesionat contrar intereselor naționale a Republicii Moldova, iar concesionarea acestui obiect strategic face Republica Moldova vulnerabilă în fața acțiunilor subversive și presiunilor venite din partea statelor cu o atitudine ostilă față de vectorul european al statului nostru.

În argumentarea proiectului de lege privind Banca de Economii, PLR susține că acest pachet de acțiuni a fost cedat în condiții netransparente, în mod dubios și contrar intereselor statului prin intermediul unor companii fondate în zone off-shore, trecând, astfel, sub controlul unei instituții bancare de stat din Federația Rusă.

Deputații solicită Parlamentului să întreprindă acțiuni pentru a asigura securitatea economică și financiară a statului, reabilitarea echității sociale și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor Republicii Moldova.

Liberal reformatorii solicită adoptarea unei legi care să prevadă exproprierea în interes național a pachetului de acțiuni în mărime de 22,75% în Banca de Economii, astfel încât statul să-și restabilească controlul asupra 56,13 % din pachetul de acțiuni.

Menționăm că prezentele proiecte se încadrează în șirul de acțiuni întreprinse de Partidul Liberal Reformator pe parcursul ultimului an pentru readucerea sub controlul statului a Aeroportului Internațional Chișinău și a Băncii de Economii, informează Departamentului Comunicare PLR.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus