Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.07.2014

Următoarea misiune FMI ar putea veni în Republica Moldova la sfârşitul lunii septembrie 2014

Următoarea misiune FMI ar putea veni în Republica Moldova la sfârşitul lunii septembrie 2014

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier. Scopul Misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării și de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat evoluţia situaţiei macroeconomice în anul 2014 şi pe termen mediu, politicile monetare promovate de Banca Naţională a Moldovei, situaţia din sistemul financiar (bancar şi nebancar) al țării, evoluţia Bugetului public naţional, inclusiv a Bugetului asigurărilor sociale de stat, în anul 2014, şi perspectivele bugetare pentru anul 2015, precum şi cadrul bugetar pe termen mediu 2015-2017. Au fost discutate riscurile actuale pentru evoluţia situaţiei macroeconomice a Republicii Moldova, în special, în contextul restricţiilor la export impuse de Federaţia Rusă, dar şi al situaţiei regionale complicate.

Max Alier a menţionat că, pe durata Misiunii, experţii FMI au purtat discuţii cu reprezentanţii de la ministerele Finanţelor și cel al Economiei, de la Banca Naţionale și de la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, şi cu managerii mai multor bănci comerciale. Potrivit oficialului FMI, concluziile Misiunii vor fi prezentate autorităţilor Republicii Moldova în viitorul apropiat.

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a referit la măsurile de perfecţionare a cadrului legal în domeniul financiar-bancar şi a menţionat că Guvernul de la Chişinău va continua să promoveze cu maximă prudenţă politicile bugetar-fiscale şi monetar-valutare, pentru care şi-a asumat răspunderea. Iurie Leancă a subliniat, totodată, faptul că deciziile aprobate sunt orientate spre îmbunătăţirea vieţii oamenilor în Republica Moldova şi a dat asigurări privind sustenabilitatea acestora, ceea ce înseamnă că majorările planificate ale salariilor şi îndemnizaţiilor vor avea acoperire financiară.

Şeful Cabinetului de miniştri a mai menționat importanţa menţinerii unui dialog constructiv cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Fondul Monetar Internațional, în vederea asigurării stabilităţii financiare şi atragerii investiţiilor în economia Republicii Moldova.

La întrevedere au participat reprezentanţii Ministerelor Finanţelor, Economiei, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi ai Băncii Naţionale a Moldovei şi ai Cancelariei de Stat, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus