Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a semnat hotărârea privind aplicarea taxelor vamale la importul a zeci de categorii de mărfuri din Moldova, de la vinuri, fructe şi legume până la mobilă. Decizia va intra în vigoare după 30 de zile de la publicare, scrie Adevărul.
În hotărârea publicată pe portalul actelor oficiale ale Federaţiei Ruse se precizează că mărimea taxelor este egală cu cele prevăzute pentru ţările care nu fac parte din Uniunea Vamală, Moldova fiind inclusă în categoria naţinilor cele mai favorizate. Potrivit documentului, la cel puţin 20 de categorii de mărfuri din Republica Moldova ar urma să se aplice acelaşi regim vamal ca şi pentru ţări precum România, Polonia, China, Germania, Estonia, Franţa etc. Astfel dacă în prezent la aceste mărfuri se aplica cota zero, odată cu adoptarea documentului ar urma să fie aplicate taxe vamale. Faţă de varianta iniţială, documentul aprobat conţine şi două excepţii. Astfel se specifică că taxele vamale nu vor fi aplicate contra legumelor, fructelor, nucilor conservate prin fierbere în sirop de zahăr, dar şi a mustului de struguri. Anterior premierul Iurie Leancă a declarat că Rusia nu ar avea niciun motiv să impună unilateral taxe pentru produsele din Republica Moldova. „Nu există niciun motiv de ordin juridic sau comercial care ar impune Federaţia Rusă să revizuiască, într-o manieră atât de cardinală, relaţia cu Republica Moldova, din punct de vedere al aranjamentelor comerciale“, a afirmat şeful Executivului.