Societatea Română de Televiziune (SRTv) vrea să închirieze un spaţiu la Chişinău, în Republica Moldova, în vederea amenajării unui studio de producţie de televiziune.
Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 31 iulie, o hotărâre prin care a aprobat demararea procedurilor în vederea închirierii acestui spaţiu la Chişinău, scrie Mediafax.
Comisia de evaluare a ofertelor pe care TVR le va primi în acest sens este formată din Liviu Nicolescu, preşedinte, Liviu Fetter, Sergiu Alexandrescu, Ana Maria Orban, Mariana Dudu. Membru supleant este Teodor Drăghici.
De punerea în aplicare a acestei hotărâri a CA răspunde Direcţia Studiouri Centrale din Televiziunea Română.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România a acordat, pe 14 noiembrie 2013, Societăţii Române de Televiziune o licenţă secundară pentru TVR, care emite în Republica Moldova.
Prezent la şedinţa respectivă a CNA, Claudiu Săftoiu, care la momentul respectiv era preşedinte-director general al SRTv, a declarat că TVR va difuza în Republica Moldova un mix de programe dintre cele transmise în prezent pe posturile televiziunii publice din România şi emisiuni special dedicate publicului moldovean.
SRTv a anunţat, pe 7 noiembrie 2013, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că TVR va relua transmisia programelor în Republica Moldova pe 1 decembrie 2013. Potrivit TVR, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis Televiziunii Române că a luat act de semnarea Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO pe 1 august 2008. Ca urmare, litigiul dintre cele două părţi a fost stins la Curtea Europeană.
Acordul de soluţionare amiabilă a cererii depuse de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO a fost semnat pe 12 septembrie 2013, de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, şi Lilian Apostol, agent guvernamental la CEDO al Republicii Moldova, după ce autorităţile de la Bucureşti, prin secretarul de stat Bogdan Aurescu, şi cele de la Chişinău au finalizat negocierile privind colaborarea în domeniul retransmisiei serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici.
Potrivit acordului, Guvernul şi autorităţile Republicii Moldova vor asigura atribuirea către Televiziunea Română a unui segment din primul multiplexor cu acoperire naţională în noul sistem digital, aflat în etapa de introducere.
Pe 27 septembrie 2007, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova televiziunii 2 Plus. Ulterior, SRTv a atacat în instanţă decizia CCA.
Pe de altă parte, jurnalistul Dragoş Bocanaciu a fost desemnat coordonator al proiectului TVR din Republica Moldova, după cum a confirmat, în luna februarie, pentru MEDIAFAX, Stelian Tănase, actualul preşedinte-director general al TVR.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.08.2014TVR vrea să închirieze un spaţiu la Chişinău, pentru amenajarea unui studio de producţie TV
Comentarii (0)