Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.08.2014

Producătorii autohtoni caută modalități de a-și exporta mărfurile pe piața Uniunii Europene

Potrivit CCI, pe 9 august 2014, la Chișinău, circa 40 de agenți economici din domeniul agroalimentar au participat la seminarul practic privind comerțul liber cu UE, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova împreună cu Asociația Businessului European.

În deschiderea evenimentului, Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI, a menționat că, trainingul are loc în cadrul Proiectului ”Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica Moldova - Uniunea Europeană. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”.

”Pătrunderea pe oricare nouă piață de desfacere necesită o bună documentare și informare. Deoarece mărfurile moldovenești nu prea sunt cunoscute de către consumatorii din statele UE, iar producătorii noștri nu știu care sunt cerințele și regulile de acces pe piața comunitară, CCI și EBA au solicitat suportul experților internaționali.

UE ne-a oferit o deschidere largă, iar pentru întreprinzătorii din Republica Moldova este o provocare să se adapteze la noile circumstanțe, să exploreze o nouă piață, unde există noi standarde și o concurență acerbă”, consideră sursa citată.

Participanții la training au obținut informații practice referitor la normele pentru procesul de producere, certificare, administrarea vamală, purtarea negocierilor, comerțul propriu-zis pe piața UE.

Lectorul belgian Luc Van Looveren, expert operațional al relațiilor cu UE, a apreciat pozitiv faptul că întreprinzătorii au posibilitatea de a se informa și instrui. ”Pe parcursul săptămânii curente am desfășurat seminare similare și la Bălți, Edineț, Soroca, Comrat, Cahul etc. Oamenii de afaceri au fost interesați, în special, de tarifele la import/export, cotele tarifare pentru Republica Moldova, cerințele tehnice. Le-am oferit un șir de resurse web ale UE unde sunt publicate și actualizate permanent aceste informații, pentru ca ei să poată monitoriza oricând situația.

De asemenea, le-am explicat care sunt standardele obligatorii pentru produsele agricole și alimentare, dar și care sunt standardele benevole, însă fără de care nu vor putea să-și comercializeze mărfurile”, a precizat expertul.

Prezentă la seminar, Alina Munteanu, director comercial al SRL ”Sadro Ursu”, a spus că dorește să afle mai multe informații despre piața UE. ”Producem cereale, pe care anterior le exportam în Rusia, unde erau foarte solicitate. Piața UE este necunoscută pentru noi și îmi dau seama că mulți agenți economici din Moldova nu vor putea face față concurenței de acolo. Am rămas cu mult în urmă atât la capitolul procese tehnologice, cât și eficiență”, a afirmat interlocutoarea.   

Proiectul ”Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica Moldova - Uniunea Europeană. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici” este realizat de CCI și EBA, fiind finanțat de Corporaţia Financiară Internaţională și Guvernul Suediei.

Ținând cont de numărul mare de solicitări, ciclul de instruiri referitor la comerțul pe piața UE va continua și pe parcursul lunilor septembrie și octombrie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus