Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.08.2014

Executivul a aprobat proiectul de lege ce susține reforma instituției judecătorului de instrucție

Executivul a aprobat proiectul de lege ce susține reforma instituției judecătorului de instrucție

Documentul conține reglementări detaliate privind procedura de numire a magistraţilor care vor exercita atribuțiile judecătorilor de instrucție, dar și modul în care vor acționa aceștia.

„Este necesar de a preciza care sunt condițiile exacte de numire în funcție și de suspendare a judecătorilor de instrucție, întrucât actuala lege nu conţine reglementări clare în acest sens, iar Consiliul Superior al Magistraturii se conduce de un Regulament aprobat la începutul anului trecut", a precizat viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, în cadrul ședinței Guvernului.

Ministerul Justiției propune ca judecătorii de instrucție să fie aleși cu acordul acestora și pe un termen fix al mandatului, care constituie  3 ani, iar magistrații care vor fi aleși în această funcție, nu vor putea deține două mandate consecutiv, fapt care va aduce uniformitate în tot sistemul judecătoresc și va asigura funcționalitatea acestei instituții și a instanțelor în general.

Proiectul de lege mai prevede o condiție de eligibilitate pentru numire, și anume experiența de cel puțin 3 ani în calitate de judecător, iar candidatura acestuia va fi aleasă de către președintele instanței și propusă Consiliului Superior al Magistraturii care ulterior va numi magistratul în funcție.

Proiectul de lege vine cu o propunere de modificare concomitentă a judecătorilor care exercită atribuțiile judecătorilor de instrucție în toate judecătoriile din țară începând cu 1 ianuarie 2015. După numirea în funcție de către CSM a judecătorului care va exercita atribuțiile judecătorului de instrucţie și până la preluarea mandatului, Institutul Naţional al Justiţiei va organiza cursuri de formare a acestora.

Documentul vine cu reglementări ce se referă la judecătorii, vicepreședinții și președinții instanțelor de judecată, în privința cărora a fost aprobată fie hotărârea Colegiului de evaluare privind eșuarea evaluării performanțelor, fie hotărârea colegiului disciplinar privind eliberarea din funcție, fie hotărârea CSM privind refuzul propunerii privind numirea judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă. Pentru evitarea situațiilor în care aceștia ar continua să activeze până la publicarea decretului Președintelui Republicii Moldova, punând în pericol calitatea actului de justiţie, se propune introducerea posibilității suspendării de drept din funcție, din ziua adoptării actului respectiv, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus