Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.08.2014

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat proiectul Hotărârii Guvernului care prevede punerea în aplicare a declarării electronice la import

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat proiectul Hotărârii Guvernului care prevede punerea în aplicare a declarării electronice la import

Potrivit acestor completări, Serviciul Vamal va putea lansa procedura de declarare electronică pentru operațiunile de import, începând cu luna septembrie - inițial în două posturi vamale-pilot: Sculeni și Tudora, iar de la anul în toate posturile vamale.

Mai mult, proiectul de hotărâre vine în susținerea eforturilor  Serviciului Vamal de realizare a conceptului de vamă electronică  și trecere la vămuire - 100 de procente fără acte vamale pe suport de hârtie.

Totodată, agenții economici, care vor opta pentru importul electronic  vor reduce din timp și costurile aferente vămuirii, iar marfa va putea fi pusă în liberă circulație direct de la postul vamal de frontieră.

În aceste condiții, costurile vămuirii se reduc prin eliminarea mai multor etape aplicabile în cazul declarării pe suport de hartie: tranzitarea mărfurilor de la punctul de frontiera până la terminalul vamal /postul vamal intern; completarea  declarației de tranzit cu garantarea obligației vamale; costuri de staționare în zona de control vamal, costul sigiliului vamal, costul aferent multiplicării actelor și serviciile brokerului vamal. Astfel, cheltuielile se vor reduce mai mult de jumătate.

Odată cu aplicarea importului electronic, agentul economic va interacționa cu vama exclusiv prin intermediul sistemului informațional și va remite nu doar declarație vamală, dar și toate documentele necesare vămuirii doar în format electronic. În acest sens, contactul direct cu colaboratorul vamal practic se exclude, ceea ce este un factor important pentru minimizarea riscurilor de corupție.

Dacă să evaluăm impactul declarării electronice, la ziua de azi, ponderea exportului electronic din totalul exportului a atins 25 %, ceea ce reprezintă o tendința clară că importul electronic devine un serviciu public solicitat și valorificat de comunitatea de afaceri, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus