Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.08.2014

Guvernul împuternicește o companie de avocați din Austria să îi reprezinte interesele în instanțele internaționale

Guvernul împuternicește o companie de avocați din Austria să îi reprezinte interesele în instanțele internaționale

Compania de avocatură ”Schoenherr Rechsanwaite GmbH” din Austria şi partenerul ei din Republica Moldova, CA „Vladimir Iurkovski”, vor reprezenta interesele Republicii Moldova în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale într-un litigiu cu o companie din Federația Rusă. Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi o hotărâre care prevede încheierea unui contract şi alocarea mijloacelor financiare.

„Compania de avocatură a fost selectată în baza unui concurs. Aceasta va apăra interesele statului în acţiunea TSIKinvest LLC din Federaţia Rusă versus Guvernul Republicii Moldova, pendintă pe rolul Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ din Stockholm”, a explicat viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, în cadrul şedinţei Guvernului.

Urmează ca Ministerul Justiţiei să definitiveze, în cel mai scurt timp, proiectul contractului de reprezentare în procedura de arbitraj internaţional cu compania de avocatură ”Schoenherr Rechsanwaite GmbH” şi CA „Vladimir Iurkovski”. Documentul prevede ca pentru plata onorariilor companiei de avocatură să fie alocaţi, din fondul de rezervă al Guvernului, echivalentul în lei al sumei de 90 de mii de euro.

Totodată, potrivit hotărârii, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, este împuternicit să semneze, în numele Guvernului, contractul de reprezentare în procedura de arbitraj internaţional, precum şi actele, acordurile, procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului.

POtrivit Ministerului Justiției, pe data de 4 iunie, TSIKinvest LLC a iniţiat un litigiu arbitral împotriva Republicii Moldova în faţa Insitutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federatiei Ruse cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor capitale din 17 martie 1998.

Cauza are ca obiect plângerea reclamantului că, în pofida faptului că TSIK INVEST a făcut iniţial o investiţie prin achiziţionarea unui pachet de acţiuni de 4,16% în capitalul unei bănci din Republica Moldova cu aprobarea Băncii Naţionale, ulterior, Banca Naţională a constatat ca TSIK INVEST acţionează concertat cu alţi acţionari şi a dispus suspendarea drepturilor de vot şi vânzarea de către TSIK INVEST în termen de 3 luni a acţiunilor deţinute. Acest fapt a fost interpretat ca o expropriere ilegală şi neasigurare a unui tratament just şi echitabil, ceea ce ar încălca art.3 şi art.6 din Acordul încheiat între Guvernul Republici Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor capitale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus