Trimite e-mail | Printeaza
Social
17.09.2014

Guvernul va contribui la restaurarea edificiului Sălii cu Orgă

Guvernul va contribui la restaurarea edificiului Sălii cu Orgă

Prim-ministrul Iurie Leancă, însoţit de ministrul Culturii, Monica Babuc, şi de viceministrul Finanţelor, Maria Cărăuş, a vizitat Sala cu Orgă, unde a discutat cu administraţia despre lucrările de restaurare a edificiului. 
       
Astfel, s-a convenit ca în cel mai apropiat timp să fie elaborat devizul de cheltuieli în care să fie specificate sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor de restaurare a faţadei clădirii. Guvernul va identifica sursele financiare necesare pentru aceasta.

Anterior, din bugetul de stat a fost alocată, pentru anul 2014, suma de două milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de restaurare a interiorului sediului. S-a convenit că suma urmează să fie suplimentată cu cinci sute de mii de lei.

Edificiul Sălii cu Orgă a fost dat în exploatare în anul 1901. Până în anul 1974, aici a fost sediul Băncii de Stat. Pentru prima dată, orga a răsunat în acest edificiu, care este un monument de arhitectură luat sub ocrotirea statului, pe 15 septembrie 1978, în cadrul unui concert festiv, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus