Parlamentul Franței va urgenta procedura de ratificare a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE. Anunțul a fost făcut de Președinta Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze, Josette Durrieu la întrevederea cu Președintele Parlamentului Igor Corman.
Potrivit Președintelui, ratificarea Acordului de Asociere de Parlamentul Franței va fi un mesaj de sprijin pentru Republica Moldova în continuarea drumului european.
”Sunteți un bun prieten al Republicii Moldova, cunoașteți realitățile încă din perioada în care ați fost coraportor al Republicii Moldova pentru APCE. Bine ați revenit la Chișinău într-o perioadă importantă și deopotrivă complicată pentru țara noastră. Am obținut rezultate remarcabile în relația cu UE, dar există și multe provocări în regiune la care trebuie să facem față”, a declarat Președintele Parlamentului în debutul întrevederii.
Oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile din țară, impactul contextului regional asupra Republicii Moldova, situația din UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană, măsurile întreprinse de autorități pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii de fructe și legume în urma sancțiunilor impuse de Federația Rusă.
Senatoarea Josette Durrieu a salutat evoluțiile democratice înregistrate de Republica Moldova, inclusiv semnarea și ratificarea exemplară a Acordului de Asociere cu UE. ”Sper ca Consiliul Europei să aprecieze progresele Republicii Moldova și să recomande încheierea procedurii de monitorizare”, a subliniat Președinta Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Franței.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului,Josette Durrieu a anunțat disponibilitatea Senatului Franței de a iniția o colaborare cu Parlamentul Republicii Moldova în vederea preluării bunelor practici și a experienței franceze în domeniul descentralizării și asigurării autonomiei locale.
Deputații Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze efectuează o vizită la Chișinău, în perioada 16 – 20 septembrie 2014. Din componența delegației fac parte senatorii Josette Durrieu, Patrice Gélard și Jean-Claude Frécon.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.09.2014Parlamentul Franței va urgenta ratificarea Acordului de Asociere
Comentarii (0)