Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.09.2014

După embargoul rusesc exportul de vinuri spre Belarus a crescut cu 11 la sută

După embargoul rusesc exportul de vinuri spre Belarus a crescut cu 11 la sută

Când Rusia a restricționat importul alimentelor din țările occidentale, autoritățile beloruse au spus imediat că această decizie este pentru Minsk un Klondike. Republica Belarus, care are zonă de liber schimb cu Rusia, s-a pregătit să se îmbogățească datorită unor livrări masive pe piața rusă. În același timp, țări afectate de embargourile rusești, ca Polonia sau Lituania și-au strâns legăturile cu Minskul și au mărit brusc unele exporturi în Belarus. În fine, Moscova și-a exprimat de mai multe ori îngrijorarea că Minskul ar re-exporta în Rusia alimente străine, scrie postul de radio Europa Liberă.

Piaţa belarusă a fost şi continuă să fie colacul de salvare pentru mulţi vinificatori moldoveni, primii care s-au confruntat cu embargoul rusesc impus încă toamna trecută. După embargoul rusesc exportul de vinuri spre Belarus a crescut cu 11 la sută. Cel puţin aşa arată un recent studiu realizat de experţii programului american USAID împreună cu Oficiul naţional al Viei şi Vinului. Potrivit cercetării vinurile interzise în Rusia, în scurt timp şi-au găsit loc pe rafturile magazinelor din Belarus, ţară care a devenit practic cel mai mare consumator de vinuri moldoveneşti şi se menţine pe această poziţie.

În curând pe piaţa belarusă vor ajunge şi vinurile ecologice din Moldova, a anunţat astăzi Ministerul Agriculturii, care găzduiește zilele acestea vizita unor agenţi economici şi experţi belaruşi.

Datele statistice sugerează că piaţa belarusă a înlocuit-o parţial pe cea rusă nu doar pentru vinuri, ci şi pentru fructele şi legumele moldoveneşti, interzise în Rusia la finele lunii iulie, spune analistului economic de la Centrul Expert Grup Iurie Morcotîlo:

„După embargourile ruseşti datele statistice ne arată că exporturile în Belarus au început să crească. În trimestrul doi al anului curent ele aproape că s-au dublat, ajungând până la 5,8% din ponderea exporturilor din RM. Deci, putem spune clar că o parte din exporturi care mergeau spre Rusia s-au reorientat către Belarus. Dacă ne uităm la structura exporturilor observăm că prima poziţie ca pondere o ocupă băuturile, inclusiv vinurile, iar a doua poziţie revine legumelor.”

Dacă la exportul de vinuri s-a înregistrat o creştere semnificativă, atunci pentru exportul de fructe şi legume este loc de mai bine, întrucât piaţa belarusă poate absorbi cantităţi şi mai mari spune expertul.      

Iurie Morcotîlo nu exclude că piaţa din Belarus este şi o trambulină pentru ca fructele şi legumele moldoveneşti să ajungă în Federaţia Rusă. Recent, portalul de limbă rusă newsmaker.md a publicat un articol în care mai mulţi producători moldoveni orientaţi anterior sută la sută spre piaţa rusă susţin că livrează în continuare cantităţi mari de mere, doar că acestea ajung pe piaţa rusă via Belarus unde doar se schimbă certificatele de proveniență. Expertul Iurie Morcotîlo sugerează că această găselniţă a producătorilor moldoveni de a ocoli embargoul rusesc s-ar putea să nu fie de lungă durată:

„Luând în consideraţie poziţia Federaţiei Ruse în raport cu Republica Moldova ne aşteptăm că Rusia o să întreprindă toate măsurile pentru a combate aceste re-exporturi, inclusiv din Belarus. Cred că Rusia va înăspri toate tipurile de control la hotarul cu Belarus, deoarece oficialii ruşi recunosc faptul că vor fi tentative de re-exporturi a produselor alimentare nu doar din Moldova, ci şi din statele UE, cum ar fi Polonia sau Slovacia. Prin urmare, nu trebuie să legăm multe speranţe în re-exporturile prin Belarus.”

Datele statistice arată că după mai multe urcuşuri, dar şi coborâşuri comerţul cu Belarus s-a reactivat la sfârşitul anului trecut în special la capitolul exporturi. Republica Belarus ajungând printre primele 10 state parteneri comerciali ai Moldovei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus