Susţineau că au pile la Ambasadă Federaţiei Ruse de la Chişinău şi extorcau bani de la emigranţii, expulzaţi din Rusia, pentru a le rezolva problemele. Acesta este denunţul făcut de un bărbat din nordul ţării care s-a plâns la CNA că doi tineri i-ar fi promis că îl pot ajuta să scape de interdicţia de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ambasadei FR.
Potrivit denunţătorului, tinerii i-ar fi cerut 1300 de dolari pentru „mituirea angajaţilor reprezentanţei diplomatice”. Peste un timp însă, bărbatul a fost anunţat că trebuie să mai transmită 650 de dolari pentru că suma anterioară ar fi insuficientă pentru rezolvarea problemei. Şi asta din cauza că ar fi apărut unele dificultăţi privind anularea deport-ului.
Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nod a CNA şi procurorii anticorupţie au reuşit să-i prindă în flagrant pe cei doi tineri, dintre care unul este minor. Reţinerile au avut loc la un interval de câteva zile, unul dintre tineri, în vârstă de 25 de ani, fiind prins în faţa unui restaurant de tip fast-food din capitală, iar minorul – în Floreşti.
Pe numele lor a fost deschisă o cauză penală pentru escrocherie, iar ofiţerii de urmărire penală examinează şi versiunea existenţei unui grup organizat, care ar sta în spatele acestor tineri. Potrivit informaţiilor preliminare, acesta ar fi specializat în crearea unor scheme de extorcare de bani, prin escrocherie, de la persoane ce se confruntau cu diferite probleme, iar invocarea unor pretinse legături cu funcţionari din cadrul unor instituţii publice ar fi fost o metodă clasică de înşelăciune.
Potrivit CNA, bănuiţii sunt cercetaţi în stare de arest la domiciliu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
24.09.2014Susţineau că au pile la Ambasadă Federaţiei Ruse de la Chişinău şi extorcau bani de la emigranţii, expulzaţi din Rusia
Comentarii (0)