Japonia va continua să sprijine Republica Moldova în modernizarea țării. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Toichi Sakata la întrevederea de rămas bun cu Președintele Parlamentului Igor Corman.
”Sunt fericit să revin la Chișinău de câte ori am ocazia. În cei 3 ani de când sunt Ambasador este pentru a 23-a oară când vin la Chișinău pentru acțiuni de coordonare a proiectelor implementate în Republica Moldova cu susținerea financiară a Japoniei. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc țara prin intermediul oamenilor cumsecade pe care i-am întâlnit”, a menționat diplomatul nipon.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, Igor Corman a mulțumit autorităților japoneze pentru asistența tehnică și financiară oferită Republicii Moldova în implementarea proiectelor și programelor în diverse domenii. Potrivit datelor statistice, Japonia a oferit Republicii Moldova, până la 1 iulie 2014, asistență financiară nerambursabilă în valoare de 92,8 mln dolari și asistență creditară de circa 108,2 mln dolari SUA. În Republica Moldova sunt implementate în prezent, cu susținerea financiară a Japoniei, proiecte de dezvoltare în domeniul agricol, medical, al educației, culturii, întreprinderilor mici și mijlocii.
”Apreciem angajarea și eforturile dumneavoastră personale în consolidarea relațiilor de prietenie moldo-japoneze. Implementarea în țara noastră a proiectelor susținute financiar de Japonia v-au oferit posibilitatea să vizitați diferite raioane și să cunoașteți realitățile la fața locului”, a subliniat Președintele Parlamentului, dorindu-i diplomatului succes în continuare în activitatea pe care o va desfășura.
Potrivit Ambasadorului, trendul pozitiv de dezvoltare economică a Republicii Moldova a determinat autoritățile nipone să continue finanțarea proiectelor de modernizare a țării noastre, fiind extinse și domeniile. Toichi Sakata a declarat că buna cooperare dintre Japonia și Republica Moldova va avea continuitate, iar pe succesorul său îl va încuraja să extindă relațiile de prietenie moldo-japoneze, inclusiv prin diversificarea proiectelor care vor fi implementate și prin dinamizarea relațiilor comercial-economice.
”Este important ca Republica Moldova să păstreze direcția de dezvoltare aleasă – de integrare europeană. Ratificarea rapidă a Acordului de Asociere este un semnal puternic de voință politică”, a menționat Ambasadorul Japoniei.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.10.2014Japonia a oferit Republicii Moldova, până la 1 iulie 2014, asistență financiară nerambursabilă în valoare de 92,8 mln dolari și asistență creditară de circa 108,2 mln dolari SUA
Comentarii (0)