Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.10.2014

Escrocherii cu apartamente de circa 16 milioane lei

Escrocherii cu apartamente de circa 16 milioane lei

Administratorul unei întreprinderi din capitală, specializate în construcţia spaţiilor locative, este învinuit de procurori de însuşirea prin escrocherie şi delapidarea averii străine în sumă de aproximativ 16 milioane de lei, de la 32 de persoane.

Din rechizitoriul întocmit de Procuratura mun. Chişinău reiese că, în perioada 2007-2014, activând în funcţia de administrator şi fiind fondator al acestui agent economic, inculpatul a încheiat contracte prin care a vândut apartamente din două blocuri locative, amplasate în sectorul Ciocana.

În urma investigaţiilor, procurorii au stabilit că, inculpatul a vândut imobile care anterior deja fusese vândute altor persoane, cauzându-le părţilor vătămate un prejudiciu material de aproximativ 16 milioane de lei. De asemenea, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, învinuitul a vândut inclusiv apartamente pe o adresă inexistentă, precum şi într-un bloc locativ pentru construcţia căruia nu deţinea actele prevăzute de lege.

Actualmente, inculpatul, în vârstă de 56 de ani, se află în arest, iar cauza penală de învinuire a acestuia a fost expediată pentru examinare în Judecătoria Centru.
 
Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă ani grei de închisoare, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus