Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.10.2014

Vicepremierul Andrian Candu, vizită oficială în Statele Unite ale Americii

Vicepremierul Andrian Candu, vizită oficială în Statele Unite ale Americii

În perioada 8-12 octombrie viceprim-ministrul, ministrul Economiei Andrian Candu va întreprinde o vizită oficială la Washington DC, capitala Statelor Unite ale Americii. Pe parcursul acestor zile, Andrian Candu are planificate mai multe întrevederi pe agendă.

Ministrul Economiei va merge la Departamentul de Stat al SUA, unde se va întâlni cu Paul Jones, prim-viceasistent al Secretariatului de Stat și cu reprezentanți de la Biroul de Resurse Energetice. Pe agenda vizitei ministrului Economiei cu oficialii guvernamentali americani se va afla de asemenea o vizită la Oficiul American de Comerț și o întâlnire cu șeful Departamentului Energetic al SUA.

Tot în această perioadă, Andrian Candu va avea întrevederi cu reprezenanți de la Agenția Americană de Comerț și Dezvoltare, cu cei de la Corporația Financiară Americană privind Investițile Străine și cu membri din conducerea USAID (Agenția de Asistență și Dezvoltare Internațională a SUA).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Andrian Candu va participa la ședința anuală a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, în cadrul căreia va avea discuții cu reprezentanți ai Direcției Generale Comerț a Comisiei Europene și cu omologii săi din România și Ucraina.

Tot la Washington DC, oficialul moldovean va participa la masa rotundă Business Council for International Understanding, unde vor fi prezenți reprezentanți de la peste 20 de corporații americane. În cadul acestei mese rotunde, Andrian Candu va prezenta oportunități de investiții în Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus