Viceprim-ministrul,Andrian Candu, ministru al Economiei a avut o serie de întrevederi cu oficiali americani, printre care Paul Jones, Departamentul de Stat, Daniel Mullay, US Trade Reprezentatives, Jonathan Elkind, Departamentul american al energiei, Mary Warlick, Biroul Resurselor Energetice, Lisa Kubiske, Biroul economie și afaceri antreprenoriale din cadrul Departamentului de Stat și Carl Kress, Agenția americană de comerț și dezvoltare (USTDA).
Discuțiile s-au axat pe fortificarea Dialogului Strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. Acest dialog a fost lansat în martie 2014 la Washington DC și permite cooperarea bilaterală la un nivel calitativ nou, prin crearea mecanismului permanent de consultări, precum sunt Grupurile de lucru RM-SUA în domeniul energiei și cel privind dezvoltarea și consolidarea statului de drept.
Andrian Candu a solicitat sprijinul oficialilor americani pentru sporirea securității energetice a RM prin diversificare, atragerea investițiilor americane și intensificarea relațiilor comerciale bilaterale.
Astfel, viceprim - ministrul a menționat eforturile Republicii Moldova de consolidare a securității energetice, prin oferirea de către stat a diferitor facilități în scopul realizării proiectelor de diversificare a resurselor energetice, resurse energetice de alternativă, în scopul diminuării dependenței de o sursă unică.
Vicepremierul moldovean a mulțumit pentru asistența oferită de SUA, în valoare totală de aproximativ 1,2 miliarde dolari SUA, a subliniat importanța implementării Acordului Compact cu Corporația Provocările Mileniului (cele 262 milioane dolari SUA) și dorința Republicii Moldova de a beneficia de cel de-al doilea Program Compact.
Andrian Candu a reiterat dorința RM de a semna cu SUA Acordul Cadru în domeniul Comerțului și Investițiilor (TIFA), prezentând argumente care ar deschide noi oportunități pentru cooperarea în domeniul comercial-economic și investițional. În acest context, Candu a prezentat și argumentele necesare privind semnarea Acordului de evitarea a dublei impuneri între RM și SUA, deoarece acordul semnat cu ex-URSS nu corespunde relațiilor juridice, comerciale și politice curente. Argumente în acest sens au fost prezentate din numele Guvernului Republicii Moldova, dar și din numele American Chamber of Commerce din Moldova și a investitorilor americani din regiunea noastră.
A fost solicitat suportul american asupra extinderii prevederilor Sistemului General de Preferințe (GSP) față de produsele importate din RM pe piața din SUA, precum și implicarea oficialilor americani în promovarea oportunităților și proiectelor investiționale în domenii de industrie, energetică, examinarea posibilităților de organizare de forumuri comune, traininguri pentru oamenii de afaceri din RM.
Partea americană s-a arătat deschisă către exporturile din Moldova, precizând că vinurile moldovenești sunt bine apreciate, exprimându-și dorința pentru mărirea volumului de importuri din țara noastră pentru mai multe produse, servicii și consultanță, outsourcing din SUA spre RM, ceea ce va duce la crearea mai multor locuri de muncă în țara noastră.
De asemenea, oficialii americani au salutat ratificarea de către Chișinău a Acordului de Asociere cu UE, cuprinzând și Zona de Comerț Liber. Potrivit americanilor, acest fapt va duce la o modernizare continuă a economiei naționale și la sporirea dezvoltării comerțului bilateral atât cu UE, cât și cu SUA, ajustând cerințele de calitate față de bunuri și servicii.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, astăzi, viceprim - ministrul urmează să facă o prezentare a oportunităților investiționale la Business Council for International Undestanding, unde vor participa corporații americane interesate de Europa de Est, să aibă întrevederi bilaterale la Departamentul Trezorerie, precum și să finalizeze negocierile la Banca Mondială asupra proiectului privind îmbunătățirea sistemului municipal de încălzire eficientă, în sumă de 40,5 milioane dolari SUA.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.10.2014Andrian Candu a solicitat sprijinul oficialilor americani pentru sporirea securității energetice a Republicii Moldova
Comentarii (0)