Perioada lunilor mai-septembrie 2014 a fost una plină de succese și mai multe realizări pentru Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), realizate în parteneriat cu partenerii săi – seviciile de grăniceri şi vamale din Moldova şi Ucraina. Începând cu luna mai, au fost întărite controalele pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Misiunea a acordat asistenţa necesară pentru a se asigura ca controlul în linia a doua să fie efectuat în conformitate cu standardele europene în domeniul drepturilor omului. EUBAM a consolidat capacitatea de monitorizare și raportare și a asistat partenerii săi în îndeplinirea sarcinilor sale în securizarea frontierei.
Au fost realizate progrese semnificative în demarcarea frontierei. Doar 3.1 km din frontiera moldo-ucraineană rămîn a fi delimitate, din care 2.8 km fac parte din segmentul central al frontierei. În timpul lunilor de vară, Republica Moldova și Ucraina au încheiat cu succes cea de-a 12-ea operaţiune comună de control la frontieră OLVIA, care a fost realizată în colaborare cu EUBAM. Operațiunea a dus la aproximativ 140 de intervenții, iar valoarea bunurilor sechestrate este estimată la aproximativ un milion de euro.
În cadrul celei de-a 23-a reuniuni a Consiliului Consultativ, EUBAM a raportat activitatea sa şi a discutat strategiile pentru viitor. Reuniunea dată a întrunit la Chişinău, Republica Moldova, reprezentanți ai delegațiilor UE în Republica Moldova și Ucraina, Ministerelor de Externe, agențiilor de frontieră și de aplicare a legii din Republica Moldova și Ucraina, cît şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale relevante. Şeful Delegaţiei UE în Ucraina, Ambasadorul Jan Tombinski, a prezidat întrunirea.
“Am fost martori ai unui moment istoric de semnare şi ratificare a Acordurilor de Asociere între UE şi Moldova şi UE şi Ucraina. Astfel, s-au deschis noi oportunităţi şi provocări pentru regiunea dată”, a declarat preşedintele reuniunii, Ambasadorul Jan Tombinski. “Am luat în considerare modul în care Misiunea EUBAM ar putea sprijini serviciile de frontieră din această regiune”, a adăugat dumnealui.
„Pe parcursul ultimelor cinci luni de activitate a Misiunii, a fost înregistrat un progres semnificativ în ceea ce priveşte managementul frontierei comune moldo-ucrainene, în special, în efectuarea operaţiunilor comune, consolidarea capacităților instituționale, instruirea personalului serviciilor partenere ale Republicii Moldova şi Ucrainei”, a remarcat în cadrul reuniunii șeful delegației moldovenești, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. În context, Viceministrul moldovean a evidenţiat importanţa asistenței EUBAM pe care statele-partenere vor conta în continuare în procesul creării Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) între UE-Republica Moldova şi UE-Ucraina, precum şi în alte domenii.
"Situația actuală în partea de est și de sud a Ucrainei a schimbat în mod semnificativ și a sporit relevanţa activităţii EUBAM", a spus Dl Volodymyr Bachynsky, Director Adjunct al Directoratului UE al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, și a mulțumit EUBAM pentru susținerea parcursului european al Ucrainei.
Consiliul Consultativ a luat notă de activitatea EUBAM privitor la procesul de demarcare şi situaţia de securitate la frontiera moldo-ucraineană. A fost încurajată preluarea continuă a responsabilităţilor de către serviciile-partenere din Moldova şi Ucraina, pentru a asigura sustenabilitatea progreselor obţinute. Consiliul, de asemenea, a salutat susţinerea EUBAM acordată serviciilor-partenere în domeniul controlului frontierelor, liberalizării regimului de vize şi îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale şi operaţionale. Ambii şefi ai delegaţiilor din Moldova şi Ucraina şi-au exprimat susţinerea sa de a extinde mandatul Misiunii după expirarea lui în luna noiembrie 2015. Următoarea ședință a Consiliului Consultativ va avea loc în primăvara anului 2015, la Odessa.
Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina a fost lansată în anul 2005, pentru a promova controlul de frontieră și normele vamale, care corespund standardelor europene, și pentru a servi nevoilor cetățenilor și a comerțului din Moldova și Ucraina. Activitățile EUBAM contribuie la progresul economic și consolidarea securității frontierelor.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.10.2014Consiliul Consultativ evaluează progresele EUBAM şi discută strategiile de viitor
Comentarii (0)