Viceprim-ministrul, Andrian Candu, ministru al Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” la Florești. Participanţii la întâlnire au discutat despre compesații, noile piețe de desfacere, accesarea fondurilor europene şi alte chestiuni ce țin de procesul de producție.
Andrian Candu le-a promis membrilor asociaţiei că va discuta cu membrii Guvernului pentru a fi identificate surse financiare ce ar permite majorarea sumei compensațiilor pentru acest an.
În primul rând trebuie să găsim posibilități bugetare ce țin de cele 50 de milioane și în al doilea rând vom vedea care sunt posibilitățile tehnice de a face o asumare”, a declarat ministrul Economiei.
Vicepremierul le-a dat asigurări membrilor asociației că hotărârea Guvernului prin care se prevede acordarea compensaţiilor în valoare de 1 leu 50 de bani pentru 1 kg de mere rămâne în vigoare şi că urmează să discute cu colegii săi din Guvern pentru a fi majorate.
„Trebuie să ne concentrăm pe faptul ca să găsim surse suplimentare și noi avem idei de unde să luăm surse suplimentare pentru a majora suma compensațiilor la nivel de cantitate. Să beneficieze mai mulți de acel 1 leu 50 pe care noi l-am promis. Fiindcă înțelegerea mea este că cantitățile și cerințele sunt duble sau triple față de inițialele estimări”, a declarant Andrian Candu.
Potrivit Ministerului Economiei, producătorii l-au informat pe ministru că susţin vectorul european ales de actuala guvernare şi că embargoul impus de Federaţia Rusă produselor moldovenești i-a luat prin surprindere. Ei au menţionat că 99% dintre producătorii de mere nu au încheiate contracte direct cu Rusia şi că au activat până acum prin intermediul altor companii. Membrii asociaţiei au solicitat ca pentru perioada embargoului să beneficieze de clauza de forţă majoră.
Andrian Candu a promis să examineze această solicitare cu scopul de a fi identificată o modalitate de restructurare a creditelor bancare.
Producătorii de mere au cerut să fie monitorizat procesul de subvenţionare în agricultură desfăşurată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Membrii Asociaţiei “Moldova-Fruct” au propus ca această organizaţie să fie reorganizată pentru a putea fi asigurată transparența în activitatea ei. Ministrul Economiei le-a promis membrilor asociației că va transmite mesajul lor la Guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.10.2014Andrian Candu le-a promis producătorilor de mere că va propune Guvernului să majoreze suma compensațiilor cu 50 de milioane de lei
Comentarii (0)