Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.11.2014

Vinul Moldovei, în vernisaj la Varșovia

Vinul Moldovei, în vernisaj la Varșovia

Vinul Moldovei îşi continuă drumul de promovare peste hotarele ţării. Pe 28 octombrie 2014, 20 de producători autohtoni şi-au prezentat vinurile la Galeria de Artă „Zacheta” din Varşovia – important centru cultural din Polonia. De această dată polonezii au fost invitaţi să cunoască mai îndeaproape vinul de calitate al Moldovei, produs conform tradițiilor milenare, dar și cu aplicarea ultimelor inovații.

Vernisajul organizat în Polonia face parte din Programul de Marketing al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), care are ca obiective diversificarea piețelor de export pentru vinurile de sub umbrela „Wine of Moldova”, precum și extinderea celor existente, în special a pieței Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat de ONVV, cu suportul partenerului strategic, proiectul USAID CEED II și cel al MIEPO.

Vitalie Pănuţă, vicedirector al ONVV: „La vernisaj au participat 20 de vinificatori moldoveni, care au oferit spre degustare vinuri de calitate, conforme standardelor „Wine of Moldova”. Scopul nostru a fost să arătăm polonezilor o altă imagine a Vinului Moldovei - vinuri de calitate, care deocamdată sunt prea puţin cunoscute pe pieţele europene. Sperăm ca experienţa şi descoperirile celor prezenţi la Vernisaj să îi convingă să importe, să vândă și să consume vinurile noastre în Polonia.”

„Conceptul evenimentului a fost unul complex, elaborat conform practicilor statelor vinicole occidentale. Acesta a durat o zi întreagă, fiind dedicat integral brandului „Wine of Moldova” și a cuprins un master-class profesionist pentru jurnaliști și lideri de opinie, dar și un eveniment B2B cu degustare de vinuri pentru importatorii, distribuitorii de vinuri și reprezentanții rețelelor specializate. Ziua s-a încheiat cu o recepție elegantă, un Vernisaj al Vinurilor Moldovei, pentru o audiență selectă de profesioniști și consumatori de vinuri”, a explicat Diana Lazăr, vicedirectorul proiectului USAID CEED II.

Renumitul sommelier polonez, Tomasz Kolecki Majewicz, deținător al titlului „Cel mai bun  sommelier al Poloniei” timp de 4 ani, a prezentat Vinul Moldovei, terroir-ul și soiurile autohtone în cadrul evenimentului.

Evenimentul a fost un punct de interes pentru importatorii, distribuitorii, specialiștii din segmentul HORECA, dar și pentru jurnaliștii polonezi.

Primii chemaţi să testeze vinurile de calitate la o degustare ghidată au fost circa 20 de jurnalişti specializaţi în domeniul vinului, care, prin materialele lor de presă, vor transmite consumatorilor polonezi experienţele trăite la vernisaj.

Ulterior, timp de 3 ore, aproximativ 100 de reprezentanţi ai businessului polonez cu vinuri au participat la degustarea B2B, manifestând o înaltă apreciere pentru vinurile degustate și un interes deosebit pentru programul „Wine of Moldova”. Printre companiile prezente la vernisaj au fost şi reprezentanţii celor mai importanţi importatori de vinuri din Moldova, cum ar fi, Domain Menada, Partner Center, Centrum Wina, Bartex ș.a. De asemenea, reprezentanții rețelei Carrefour, unul din cei mai mari distribuitori de vinuri din Polonia, a vizitat evenimentul, ceea ce este o oportunitate notabilă pentru „Wine of Moldova”. O noutate a fost prezența la acțiune în număr mare a proprietarilor de magazine și baruri de vinuri, cei care sunt promotorii vinurilor de calitate, invitați să introducă vinurile Moldovei în meniurile lor.

Recepția oficială a „Wine of Moldova Vernissage”, organizată într-o ambianță artistică, a avut peste 150 de vizitatori, printre care consumatori, jurnaliști și lideri de opinie. Vinurile seci și cele spumante i-au surprins plăcut pe participanți, întrucât mulţi dintre ei nu au avut posibilitatea să le deguste până acum.

Vitalie Pănuță, vicedirectorul ONVV: „Vernisajul Vinului Moldovei, organizat la Varşovia, face parte din Programul de Marketing pe care îl implementăm sub egida „Wine of Moldova”. Anterior, în Polonia au fost organizate workshop-uri și prezentări de vinuri, pentru a identifica preferinţele consumatorilor, dar şi așteptările partenerilor noștri. Evenimentul constituie un prim pas important pentru ca „Wine of Moldova” să câştige notorietate, iar vinurile noastre să fie cumpărate cu încredere de consumatorii finali.”

Cadrul de Marketing și Promovare Wine of Moldova, reprezintă un document de politici implementat de ONVV, conform mandatului sectorului vitivinicol. Acest document, elaborat cu suportul proiectului USAID CEED II la sfârșitul anului trecut, include analiza și segmentarea piețelor țintă de export, identifică poziționarea de produs, mesajele de comunicare și obiectivele de marketing.

În primele 8 luni ale anului 2014 Republica Moldova a exportat 3,1 mln litri de vin îmbuteliat, cu 9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2013, însumând 16% din totalul exporturilor, relatează Oficiul Național al Viei și Vinului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus