Un fost colaborator de poliţie din raionul Rîşcani este învinuit de procurori de comiterea actelor de corupţie şi escrocheriei.
Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, activând în calitate de inspector superior în cadrul Serviciului Poliţiei Judecătoreşti al Inspectoratului de poliţie Rîşcani şi având în gestiune un dosar de căutare a unei persoane, care trebuia să achite o datorie în beneficiul statului, prin estorcare a pretins de la aceasta 3500 de lei. Pentru această sumă, poliţistul urma să claseze dosarul de căutare şi să-l excludă pe datornic din baza de date a persoanelor anunţate în căutare. Acest fapt i-ar fi permis bărbatului libera circulaţie peste frontiera de stat. În aceeaşi zi, inspectorul a primit banii în biroul său de serviciu.
Două luni mai târziu, fiind deja concediat din organele MAI, inculpatul a pretins de la aceeaşi persoană bani pentru aceleaşi „servicii”. De această dată însă, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut în flagrant, îndată după primirea a 3500 de lei.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.11.2014Fost poliţist învinuit de corupere pasivă şi escrocherie
Comentarii (0)