Procuratura Generală anunţă despre condamnarea a patru angajaţi ai Penitenciarului nr.17 din Rezina pentru comiterea excesului de putere.
Potrivit celor constatate de procurori, în cursul anului 2009, angajaţii închisorii i-au maltratat pe doi dintre deţinuţii penitenciarului sub pretextul inventat de menţinere a ordinii interioare. Victimele au fost bătute cu bastoanele de cauciuc şi cu picioarele peste diferite părţi ale corpului, chiar dacă acestea nu opuneau rezistenţă şi nu prezentau nici un pericol. În rezultatul loviturilor, victimele au suferit suferinţe fizice şi morale.
Despre maltratările la care au fost supuşi deţinuţii, procurorii au aflat din plîngerile expediate pe adresa Procuraturii. Pe acest caz, Procuratura militară Chişinău a demarat investigaţii şi a iniţiat o cauză penală, documentînd abuzurile angajaţilor închisorii.
În februarie 2011 Judecătoria Militară i-a achitat pe angajaţii Penitenciarului pe motiv că faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Procurorii au calificat drept ilegală sentinţa magistraţilor şi au contestat-o la Curtea de Apel Chişinău, care a admis apelul declarat de procurori, condamnîndu-i pe doi dintre gardieni la cîte 3 ani de detenţie, iar pe ceilalţi doi la cite 2 ani închisoare. De asemenea, toţi patru inculpaţi au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în sistemul penitenciar timp de 4 şi, respectiv, 3 ani.
Inculpaţii nu au fost de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău şi au contestat-o. Curtea Supremă de Justiţie însă le-a respins recursurile, dispunînd menţinerea hotărîrii atacate.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilăб anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.