Judecătoria Hînceşti a emis sentinţă de achitare în privinţa a trei adolescenţi, care acum doi ani, l-au violat pe un coleg mai mic. Magistraţii au motivat decizia prin aceea că, fapta nu ar fi fost săvîrşită de către inculpaţi.
Procuratura consideră ilegală sentinţa de achitare şi o va contesta în modul stabilit de lege.
Notăm, că Procuratura raionului Hînceşti a cerut în instanţa de judecată condamnarea la cîte 10 ani de închisoare a celor trei adolescenţi. Procurorii le-au incriminat comiterea infracţiunii prevăzute de art.172 alin.(3) (homosexualitatea săvîrşită prin constrîngere fizică şi psihică a persoanei, profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra, de două sau mai multe persoane asupra unui minor despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de 14 ani).
Cazul a avut loc în septembrie 2012, în incinta unui liceu din or.Hînceşti, cînd un elev din clasa a III-a a fost violat trei zile la rînd de către trei elevi din clasa a X-a. Totul s-a întîmplat în timpul pauzelor dintre ore, minorul de 9 ani fiind dus cu forţa şi violat de inculpaţi în sala sportivă şi vestiarele liceului.
Victima a avut curajul să le povestească părinţilor prin ce a trecut, aceştia alertîndu-i pe oamenii legii. Inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia, iar expertizele psihiatrice legale, dispuse de procurori pe acest caz au concluzionat că aceştia erau responsabili la momentul comiterii crimei.
Procurorii au administrat probatoriul ce dovedeşte vina inculpaţilor, inclusiv: declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor; raportul Centrului Naţional de Prevenire a Abuzurilor faţă de Copii de evaluare psihologică a victimei, care a concluzionat că elevul a fost abuzat sexual; expertiza psihiatrică legală a minorului, alte probe concludente, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.