Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.11.2014

Funcţionar responsabil de siguranţa alimentelor – reţinut în flagrant pentru fapte de corupţie

Funcţionar responsabil de siguranţa alimentelor – reţinut în flagrant pentru fapte de corupţie

Şeful adjunct al Direcţiei raionale Edineţ pentru siguranţa alimentelor a fost reţinut în flagrant în seara zilei de 20.11.2014 de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în momentul primirii de la un agent economic a mijloacelor  băneşti pentru eliberarea certificatelor fitosanitare necesare pentru exportul de fructe.

Acţiunile funcţionarului au fost documentate mai multe luni în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul coruperii pasive, fiind fixate mai multe cazuri de estorcare şi primire de către acesta a mijloacelor băneşti pentru eliberarea certificatelor fitosanitare. Certificatele în cauză sînt obligatorii pentru perfectarea operaţiunilor de export a producţiei alimentare, în cazul concret fiind vorba de exportul de mere din Republica Moldova.

S-a mai stabilit că funcţionarul acţiona în complicitate cu fiul său, la moment ambii fiind deţinuţi în izolatorul CNA.
În rezultatul percheziţiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate sume considerabile de mijloace băneşti, inclusiv în valută străină. Legalitatea provenienţei acestor sume de bani va fi verificată în procesul anchetei.

Sancţiunea normei de drept, în baza căruia a fost pornită urmărirea penală prevede pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus