Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.12.2014

Desfăşurarea celei de-a VII-a Şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică

Desfăşurarea celei de-a VII-a Şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică

La data de 4 decembrie 2014 va avea loc cea de-a VII-a Şedinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică. Delegaţia Republicii Moldova condusă de Octavian Calmîc, viceministrul economiei se va deplasa la Beijing, Republica Populară China.

Componenţa delegaţiei include reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Transportului şi Infrastructurii  Drumurilor, Ministerului Finanţelor, ÎS «Calea Ferată din Moldova» şi Parcului Industrial«TRACOM».

În cadrul acestui eveniment urmează a fi semnate un şir de documente, precum Acordul privind cooperare economică şi tehnică pentru anul 2015 dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze, Protocolul celei de-a VII-a şedinţe a comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică şi Protocolul cu privire la consolidarea cooperării în cadrul circuitului economic Drumul Mătăsii.

În cadrul comisiei vor fi abordate următoarele subiecte: edificarea în comun a Centurii Economice Drumul Mătăsii, creşterea volumului exporturilor din Moldova în China a vinurilor şi altor produse agricole, diversificarea pieței de desfacere, promovarea cooperării moldo-chineze în domeniul agriculturii, tehnico-economic şi investiţional, încurajarea companiilor chineze de a participa în proiecte legate de infrastructura, construcţia căilor ferate ş.a., subiecte și întrebări ce țin de proiectele de asistenţă acordată Moldovei.

Totodată, vor avea loc întrevederile bilaterale cu reprezentanţii sectorului bancar, în special China Exim Bank, cu compania chineză AVIC şi cu reprezentanţii companiilor Huawei, Sino Hidro etc.

În timpul vizitei în Republica Populară Chineză, se planifică ca delegaţia Republicii Moldova să întreprindă o vizită în parcul expoziţional Huawei şi deplasarea către oraşul Tianjin, unul din cele mai mari parcuri tehnologice funcționale pentru a face cunoștință cu modul de organizare activității în domeniul dat.

Potrivit Ministerului Economiei, paralel cu evenimentul menționat, se planifică prezentarea şi degustarea unor produse și băuturi moldoveneşti cu participarea reprezentanților mediului de afaceri din Republica Populară Chineză cointeresată în stabilirea contractelor comerciale cu agenții economici din Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus