„Bună dimineaţa,
Cei care au fost degrevați, bine ați revenit.
Suntem la prima ședință după scrutinul din 30 noiembrie, în acest context, vreau să mulţumesc tuturor cetăţenilor din Republica Moldova pentru faptul că au mers la secţia de vot și și-au făcut datoria civică exprimându-și poziția sa vizavi de viitorul Republicii Moldova.
Le mulţumesc celor care au susţinut cursul european al țării noastre, pentru care știți că am pledat cu toți noi, pornind de la ideea că nu există alternativă pentru acest parcurs dacă ne propunem să construim un stat funcțional și un stat prosper.
Iar celor care au decis să stea acasă, celor care au rămas dezamăgiți și astfel și-au manifeste protestul, cred că pot să le spun doar un singur lucru, mesajul lor a fost înțeles, deși bineînțeles este nevoie de o analiză suplimentară, mai e nevoie de concluzii, dar în linii mari mesajul, stimați colegi, este foarte clar - că reformele nu mai pot fi amânate, fiindcă un astfel de vot nu va mai fi, o astfel de șansă noi, ca țară, nu vom mai avea!
Concluzia, cel puțin acum, pe care o putem trage este ori facem reforme, ori vom fi plecaţi la următorul scrutin și țara va pierde și această șansă care se numește integrare europeană.
Nu este un rezultat care mă bucură, însă acest rezultat îmi arată că forţele pro-europene și țara are o şansă.
O ultimă şansă ca să pornească lupta cu corupţia - la cel mai dureros şi cel mai înalt nivel. O ultimă şansă ca să reformeze justiţia! O ultimă şansă ca să demonstreze că instituţiile europene nu au mizat degeaba pe forţele care au declarat că integrarea europeană este singura cale de modernizare a Moldovei!
Şi toate acestea, stimaţi cetăţeni, ca viaţa voastră să devină mai bună, să aveţi mai puţine lipsuri, să aveţi salarii şi pensii care să vă asigure un trai de care aveţi nevoie. Să facem astfel încât în doi-trei ani starea de lucruri din ţară să fie absolut diferită de situaţia în care ne aflăm acum.
Vă mulțumesc!”
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.12.2014Declarațiile Prim-ministrului Iurie Leancă în debutul ședinței Guvernului din 3 decembrie 2014
Comentarii (0)