Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.12.2014

Atenționare de călătorie - Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, în urma ploilor abundente din Republica Bulgaria, mai multe lacuri de acumulare din regiunea Haskovo din sudul Bulgariei s-au revărsat, provocând inundaţii în zonă.

În context, punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo, de la graniţa cu Turcia, a fost închis, iar autorităţile bulgare recomandă utilizarea rutei de ocolire or. Harmanli – or. Elhovo- punctul de trecere a frontierei ”Lesovo”.

Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din Bulgaria, MAEIE recomandă cetăţenilor şi transportatorilor auto din Republica Moldova să evite, pe cât posibil, călătoriile în regiunile menţionate.

Cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dificultate pe teritoriul Republicii Bulgaria se pot adresa la Ambasada R. Moldova la Sofia pentru asistenţa necesară, precum şi la Direcţia Generală Afaceri Consulare a MAEIE.

Ambasada Republicii Moldova la Sofia :
+3592-935-60-13
+3592-935-60-15

Direcţia Generală Afaceri Consulare:
+373 22 201 045
+373 22 201 042

Centrul de Apel al MAEIE:
din Republica Moldova – 080090990 (apel gratuit);
din străinătate - +373 22 690 990.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus