A apărut primul număr al buletinului informativ al Parlamentului „Parlament INFO”. După o pauză de 8 ani, Parlamentul a reluat editarea propriei reviste.
Publicația reflectă temele majore abordate de Parlament pe parcursul anului, fiind prezentate pozițiile fracțiunilor parlamentare și ale deputaților pe marginea subiectelor discutate, noutățile legislative și o retrospectivă a activității parlamentarilor.
Revista este destinată autorităților publice centrale și locale, organizațiilor societății civile, reprezentanților instituțiilor internaționale și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, forurilor internaționale și parlamentelor din statele cu care țara noastră are stabilite relații de cooperare.
Buletinul informativ a apărut în limbile română, rusă și engleză și urmează să ajungă în scurt timp la destinatari. Revista va fi editată de două ori pe an, la sfârșitul fiecărei sesiuni ordinare legislative. La elaborarea primului număr al revistei a lucrat o echipă redacțională constituită din mai mulți funcționari ai Parlamentului.
Primul număr al revistei ”Parlament INFO” poartă genericul ”Integrarea europeană – prioritate națională” și poate fi consultat pe pagina web a Parlamentului. Printre alte subiecte de interes, publicul va putea citi un interviu oferit în exclusivitate de către Președinta APCE, Anne Brasseur, precum și un editorial semnat de Președintele Parlamentului, Igor Corman la subiectul ”Integrarea europeană – un proiect național pentru care trebuie să muncim cu toții”.
Revista a fost elaborată cu sprijinul proiectului ”Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar și electoral”, finanțat de Guvernul Suediei, cofinanțat și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, potrivit unui comunicat al Legislativului.
http://parlament.md/Home/BuletinParlamentINFO/tabid/217/language/ro-RO/Default.aspx