Mihai-Răzvan Ungureanu, consilierul personal al lui Klaus Iohannis, a declarat luni că șeful statului va efectua în luna ianuarie vizite la Bruxelles și în Republica Moldova, urmând ca în februarie să participe la Consiliul European.
"Luna ianuarie înseamnă în primul rând o vizită la Bruxelles, pe componenta NATO și UE, Consiliul European și Comisia Europeană, Republica Moldova negreșit. Luna ianuarie este și luna primei mari întâlniri cu corpul diplomatic din București, așa numita recepție de anul nou, este prilejul celui mai mare discurs de politică externă. Luna februarie, în prima parte, este Consiliul European, vor fi și niște vizite bilaterale", a precizat Ungureanu, înainte de ședința comisiei PNL-PDL.
El a arătat că se lucrează și la o vizită la Paris a șefului statului iar în ceea ce privește o vizită în SUA a apreciat că aceasta "va fi la momentul oportun".
"Punem pe picioare un profil extern al președintelui României în așa fel încât să fie și credibil, și bine desenat, și recunoscut ca atare. Partenerii săi de discuție în mediul internațional sunt foarte importanți. Este de lucru", a spus Ungureanu.
Referindu-se la situația sa, Ungureanu a susținut că nu există incompatibilități între funcția de consilier personal al șefului statului și cea de senator, adăugând că va acoperi orice capitol de consiliere, dar că accentul va fi pus pe politica externă și de securitate.
Ungureanu a mai spus că va avea întâlniri zilnice cu președintele Iohannis la Cotroceni și că îl va însoți pe acesta în deplasările externe până în momentul în care diplomatul Lazăr Comănescu își va prelua atribuțiile de consilier prezidențial pe politică externă.
Președintele Klaus Iohannis a semnat la sfârșitul anului trecut decretul privind rechemarea lui Lazăr Comănescu din calitatea de ambasador al României în Republica Federală Germania. Comănescu urmează să se alăture echipei de consilieri prezidențiali, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Externe
05.01.2015Mihai-Răzvan Ungureanu: În ianuarie, președintele Iohannis va face vizite la Bruxelles și în Republica Moldova
Comentarii (0)