Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.01.2015

33 de întreprinderi agricole vor beneficia de granturi în valoare de 5 milioane lei

33 de întreprinderi agricole vor beneficia de granturi în valoare de 5 milioane lei

33 de întreprinderi agricole vor beneficia de granturi în valoare totală de 5,3 mln. lei în cadrul Programului de granturi post-investiționale ”Managementul durabil al terenurilor” al proiectului Băncii Mondiale Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).

În 2014, primul an de realizare a Programului, au fost organizate 2 runde de selectare a dosarelor pentru participarea la Programul ”Managementul durabil al terenurilor” (MDT). În cadrul acestora la unitățile teritoriale ale AIPA au fost depuse 42 de dosare în prima rundă și peste 80 în cea dea doua.

Comisia interministerială de evaluare al dosarelor MDT, condusă de viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Gheorghe Gaberi au aprobat spre finanțare 33 de dosare din cele 42 depuse. Celelalte 80 de dosare vor fi examinate de către Comisie până în primăvara anului curent.

Astfel, 33 de întreprinderi agricole își vor putea returna până la 50% din resursele utilizate pentru procurarea tehnicii agricole care asigură prelucrarea solului și întreținerea culturilor în regim de conservare, precum sunt: semănătoare combinate de precizie, cultivatoare multifuncționale, stropitoare pentru aplicarea inofensivă a preparatelor de protecție a plantelor, ș.a. Granturile vor fi debursate de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în timpul imediat următor.

” Unul din obiectivele de bază a programului de granturi este menținerea și sporirea fertilității solului prin aplicarea practicilor prietenoase mediului. De aceea, spre deosebire de primul apel, în care majoritatea fermierilor au solicitat subvenționarea tehnicii agricole procurate, pe viitor în procesul de selectare a beneficiarilor Programului, prioritate vor avea fermierii care au implementat practici agricole de întreținere durabilă a solului. Vorbim de fâșii antierozionale de înierbare a plantațiilor multianuale, construcții de valuri și canale de reglare a scurgerilor de apă, plantarea fâșiilor de arbori și a perdelelor forestiere de protecție a câmpurilor de vânturi și antierozionale, etc.”, a comentat rezultatele primului apel coordonatorul Programului de granturi, Olga Sainciuc.

Programul de granturi post-investiționale ”Managementul durabil al terenurilor” este implementat în cadrul proiectului Băncii Mondiale AGRICULTURA COMPETITIVĂ ÎN MOLDOVA (MAC-P) în parteneriat cu Ministerul Mediului. Programul oferă întreprinderilor agricole posibilitatea de a-și reîntoarce până la 50% din investițiile efectuate în procurarea tehnicii și implementarea practicilor de management durabil a terenurilor, cu un plafon de 20 mii dolari SUA. Finanțarea Programului este efectuată din fondurile Băncii Mondiale, Guvernului Suediei şi Facilitatea Globală de Mediu (GEF).  Bugetul $ 3 mln. dolari SUA. Programul va fi realizat până în 2017.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus