Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este pregătită să-și mărească participația la Victoriabank, a treia ca mărime bancă din Moldova, cu scopul de a restabili guvernanța corporativă a băncii și de a asigura performanța ei financiară sănătoasă în continuare.
BERD, care în prezent deține 15.06 la sută din acțiunile Victoriabank, a solicitat și a primit aprobarea regulatorului de a-și mări participația până la 50%. BERD însă nu a stabilit deocamdată mărimea exactă a pachetului de acțiuni pe care îl va achiziționa, aceasta depinzând de evoluțiile de pe piață.
Măsurile întreprinse de Bancă vin după ce activitatea consiliului de administrație al Victoriabank a fost suspendată printr-o hotărâre judecătorească, fapt ce a creat o situație în care acționarii, inclusiv BERD, nu pot exercita influența asupra managementului Victoriabank.
Henry Russell, Director al departamentului BERD pentru instituții financiare din Moldova, Belarus, Ucraina și Balcanii de Vest, a declarat: "Scopul nostru este să obținem o participație semnificativ mai mare la Victoriabank care să ne permită să restabilim guvernanța corporativă la această bancă de importanță sistemică și să asigurăm ca activitatea ei să rămână independentă, profesionistă și orientată spre succes comercial."
BERD a investit în acțiunile Victoriabank în 1995, alături de fondatorii băncii, pentru a sprijini o bancă privată, deținută de oameni de afaceri locali, disciplinată din punct de vedere comercial și cu înalte standarde de integritate și guvernanță corporativă. Acest scop a fost zădărnicit în 2006, atunci când controlul asupra consiliului de administrație al Victoriabank a trecut către un grup de acționari netransparenți, inacceptabili pentru BERD și alți acționari.
"Probleme ce țin de transparență și guvernanță în sectorul bancar din Moldova, împreună cu un sistem judiciar slab, au implicații negative asupra investițiilor și a stabilității sectorului financiar," a adăugat domnul Russell.
"Vom continua să lucrăm îndeaproape cu guvernul și autoritățile de reglementare din Moldova pentru a asigura ca doar investitorii transparenți, respectabili și demni de încredere să poată deține acțiuni la Victoriabank și în băncile din țară la mod mai general. Sectorul bancar trebuie să servească economia țării și nu interesele unor grupuri netransparente."
Anul trecut, Guvernul Republicii Moldova a inițiat măsuri pentru a reforma mediul de afaceri și a promova buna guvernare, inclusiv în sectorul bancar. Conform unui memorandum de înțelegere semnat cu BERD, părțile au convenit să creeze un registru unic și absolut transparent al acțiunilor băncilor din Moldova. Acesta va permite investitorilor, creditorilor, mass-mediei și publicului larg să acceseze informații cu privire la beneficiarii băncilor.
Potrivit unui comunicat al BERD, după o serie de tranzacții netransparente cu acțiuni ale băncilor, BERD – anterior un creditor major al sistemului bancar din Moldova – a suspendat noi afaceri cu băncile deținute de acționari netransparenți. Finanțarea BERD pentru sectorul bancar a scăzut de patru ori de la peste 40 de milioane de euro în 2010 la puțin peste 10 milioane de euro în 2014. Alte instituții financiare internaționale – care, împreună cu BERD, reprezintă cea mai importantă sursă de finanțare pe termen lung pentru sistemul bancar din Moldova – de asemenea au întrerupt finanțarea instituțiilor financiare locale în care structura de proprietate rămâne netransparentă
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.01.2015BERD își propune să-și mărească participația la Victoriabank
Comentarii (0)