Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, în frunte cu preşedintele PLDM, Vlad Filat, a avut azi o întrevedere cu şeful statului în cadrul consultărilor iniţiate de Nicolae Timofti privind desemnarea candidaturii la funcţia de prim-ministru.
Vlad Filat l-a informat pe şeful statului că, în conformitate cu Acordul privind constituirea Alianţei Politice pentru Moldova Europeană, semnat de PLDM şi PD, funcţia de premier revine liberal-democraţilor. Astfel, PLDM îl propune în calitate de prim-ministru pe prim-vicepreşedintele formaţiunii, Iurie Leancă.
„Noi ne-am expus punctul de vedere. Iurie Leancă este candidatul PLDM la funcţia de şef al cabinetului de miniştri. În perioada imediat următoare trebuie să găsim asentimentul a cel puţin 51 de deputaţi pentru ca să avem nu doar un premier desemnat, ci un guvern investit. Vreau să vă asigur că foarte curând vom avea un guvern funcţional. La etapa în care am ajuns, este clar că trebuie să trecem la discuţii şi cu cei din PL", a declarat jurnaliştilor Vlad Filat după întrevederea cu preşedintele ţării.
Potrivit Constituţiei, după consultări cu fracţiunile parlamentare, şeful statului desemnează un candidat, care în 15 zile urmează să prezinte în Parlament echipa guvernamentală şi programul de guvernare, potrivit unui comunicat al PLDM.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.01.2015Iurie Leancă este candidatul PLDM la funcţia de şef al cabinetului de miniştri
Comentarii (0)