Premierul Victor Ponta i-a urat, miercuri seara, succes lui Iurie Leancă, după ce acesta a fost desemnat drept candidat oficial la funcția de șef al noului guvern de la Chișinău.
"Mult succes lui Iurie Leancă — o garanție pentru drumul european și democratic al Moldovei! Continuăm toate proiectele", a postat Ponta pe Twitter, făcând trimitere la un articol de pe Unimedia.info, care anunța desemnarea lui Leancă.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat miercuri, prin decret prezidențial, pe premierul în exercițiu Iurie Leancă drept candidat oficial la funcția de șef al noului guvern, a anunțat serviciul de presă al președinției de la Chișinău, citat de Moldpres.
Desemnarea lui Iurie Leancă survine după ce președintele Timofti a avut consultări cu toate fracțiunile parlamentare. Candidatura lui Iurie Leancă a fost propusă în cadrul acestor consultări de cele două partide care au constituit recent o coaliție parlamentară minoritară — Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Partidul Democrat (PD).
Potrivit Constituției, candidatul desemnat pentru funcția de premier are la dispoziție 15 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul de încredere al parlamentului, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.01.2015Ponta îi urează succes lui Leancă, desemnat candidat oficial la funcția de șef al noului guvern de la Chișinău
Comentarii (0)