După două ore de dezbateri în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), rezoluția deputatului moldovean Valeriu Ghilețchi privind discriminarea creștinilor a fost adoptată joi, 29 ianuarie, fiind votată cu 67 de voturi „pentru” și 2 „împotrivă”.
Adoptarea proiectului „Combaterea intoleranţei şi discriminarea creştinilor Europa” s-a bucurat de atenţie în presa internaţională şi de susţinere atât din partea deputaţilor APCE, cât şi a confesiunilor creştine, cum ar fi Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Catolică, Alianţa Evanghelică din Europa ş.a.
Argumentând necesitatea acestei rezoluţii în societatea europeană, delegatul Parlamentului Republicii Moldova la APCE Valeriu Ghileţchi a declarat:
„Astăzi creștinii din Europa se confruntă cu intoleranța. S-ar putea să fie un fapt „subestimat” deoarece multora le este dificil să-i perceapă pe creștini în rol de victimă. Totuşi, avem predicatori arestaţi pentru faptul că au predicat în public. Avem oameni care şi-au pierdut locul de muncă din cauza că au protestat. Un lucru pozitiv este faptul că înregistrăm o creștere în conștientizarea acestei forme de discriminare, prin urmare apare necesitatea de a colecta din țările Europei cele mai bune practici pentru a o combate. În textul rezoluției nu se pune accent atât pe descrierea problemei, cât pe identificarea soluțiilor. Scopul este de a promova cultura conviețuirii pașnice”, a explicat autorul raportului, Valeriu Ghileţchi.
Deși proiectul a fost apreciat ca o iniţiativă absolut necesară, totuşi, deputații din stânga europeană au declarat că sunt probleme cu această rezoluţie, îndemnând colegii din APCE să voteze împotrivă.
„Deși sunt de acord cu multe lucruri, am o problemă cu acest raport. Toate incidentele descrise împreună nu constituie probe pentru a spune că există intoleranță față de creștini în Europa. Din punct de vedere politic sunt departe de Ghilețchi, iar concluziile din rezoluție nu sunt bine argumentate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Coaliţiei Stânga Europeană, originar din Olanda, dl Cox.
De cealaltă parte, colegii din grupul socialiştilor europeni au apreciat raportul ca fiind unul echilibrat, iar grupul Partidului Popular European (PPE) l-a considerat excepţional.
Raportul „Combaterea intoleranţei şi discriminarea creştinilor în Europa” este al patrulea şi cel mai important proiect al deputatului moldovean Valeriu Ghileţchi în cadrul APCE.
Această rezoluţie oferă instrumente legislative pentru protecţia dreptului creştinilor în Europa şi, pentru prima dată, introduce în cadrul legislativ noţiunea de extindere a principiului de „acomodare rezonabilă” din motive religioasă.
Rezoluția cere, de asemenea, să fie respectată libertatea de conștiință la locul de muncă, dreptul creștinilor să participe plenipotențiar în viața publică, să fie asigurată libertatea de exprimare cu caracter religios, inclusiv a copiilor, investigarea tuturor cazurilor de incitare la ură și violență din motive religioase, protecția grupurilor creștine minoritare și permisiunea de a avea lăcașe de închinare, dreptul părinților să-și educe copiii în conformitate cu convingerile religioase etc.
Potrivit ultimelor statistici, peste 480 milioane de creștini suferă în urma persecuției. În aria lumii arabe, discriminarea a trecut demult de faza de discriminare şi incitare la ură, cauzând masacre în masă în urma acţiunilor la care recurg grupări teroriste, cum ar fi Statul Islamic şi Boko Haram, anunță Fracţiunea parlamentară a PLDM.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.02.2015Rezoluția deputatului liberal-democrat Valeriu Ghilețchi a fost adoptată în plenul APCE
Comentarii (0)