Potrivit Centrului de Investigații Jurnalistice, printre donatorii generoși ai partidelor în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 sunt fondatori și angajați ai mai multor companii care fac afaceri cu statul.
Analiza rapoartelor financiare depuse la CEC de formațiunile politice intrate în Parlament au scos în vileag faptul că patronii, managerii sau angajații de rând ai unor firme câștigătoare a unor licitații publice bănoase se numără printre sponsorii darnici ai partidelor. Unele dintre aceste companii au semnat contracte de achiziții publice importante chiar în toiul campaniei electorale.
Legătura dintre donatori, partide şi licitaţii câştigate, la prima vedere, nu este una directă, dar, întâmplător sau nu, angajaţi ai mai multor agenţi economici care au obţinut contracte cu statul în domeniul sănătăţii, au vărsat contribuţii financiare tocmai către partidul din care face parte ministrul Sănătăţii, iar salariaţii unor beneficiari ai licitaţiilor din construcţii sau asistenţa socială – au contribuit la bugetul partidului din care fac parte miniştrii care conduc aceste domenii.
Acelaşi tablou se profilează şi la nivel local - reprezentanţi ai unor agenţi economici care au obţinut contracte pe bani publici au făcut donaţii către partidele din care fac parte liderii administraţiei publice locale. Unii experţi anticorupţie,cu care am discutat, nu exclud faptul că anumite licitaţii sunt influenţate de cei care diriguesc treburile publice şi unele câştiguri ar fi din start condiţionate cu donaţiile către partide. Pe de alte parte, spun experţii, anumite surse ilegale sunt legalizate în campanii electrale în formă de donaţii către partidele intrate în cursa electorală.
Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au documentat agenţii economici, reprezentanţii cărora au făcut donaţii în scrutinul din noiembrie 2014 către partidele aflate la putere. Şi iată cum se conturează lucrurile.